Iarta!... Uita!...

Daruind iertare, asteptand uitarea si binecuvantarea...

Oare mai pot sa te iert,
Cand nici macar nu pot uita?...
Stiu ca nu sunt perfect;
Tu ai patruns ca un microb in fiinta mea...

Eram ca o apa lina si statatoare,
Iar tu te varsai in mine ca o apa tulbure si curgatoare;
Si-ai reusit sa-mi tulburi toata fiinta,
Mi-ai tulburat chiar si constiinta!

Ca un microb, te-ai infipt(adancit) in inima mea
Si vrand, nevrand, ai reusit sa rupi o parte din ea;
Pana si sufletul mi l-ai scindat in doua,
Si-atunci, tinand cont de toate astea, cum as putea sa-ncep o viata noua?

Pentru ca nu pot sa mi te scot(rup) din suflet
Si pentru ca, neincetat, fiinta-mi devorezi,
Asemenea unui vultur din carne-mi ciugulesti,
Te voi duce inaintea Judecatorului
Si, asezandu-ma pe patul(scaunul) Lui divin,
Voi arde pan' la ultimul atom; atunci voi fi intreg si deplin!

Cand tu nu vei mai fi o parte din mine,
Poate doar o lacrima, ce se prelinge tacuta din coltul ochilor mei, imi va mai aminti de tine...
Insa eu te voi da uitarii, lasandu-te in urma si in umbra timpului in care traiesc eu;
Sau cel putin voi incerca, caci prezentul, acum si aici, imi apartine, este al meu,
Si eul, de asemenea;  Imi apartin si eu!

O poezie despre jertfa...

Jertfa 

Ai taiat adanc in mine

Atunci cand, bland si inocent, eu cautam calea spre tine,

Si te-am iubit cum n-am iubit pe nimeni

Insa tu n-ai stiut decat sa ma ranesti...

Niciodata tu n-ai intentionat sa ma iubesti

Si, vrand, nevrand, tot ce-ai facut a fost ma (zd)robesti!

Ai patruns atat de adanc in fiinta mea,

Ai ravasit si-ai razvratit fiecare atom din ea,

M-ai ranit atat de profund,

Incat cu totul era sa ma (s)cufund;

Si rana m-ar fi inghitit in intregime,

Dar am aflat iubire si iertare in Treime!

Am crezut ca un nebun in sarutarea ta,

Insa, in privirea ta, stralucea sabia;

Pe-atunci eu nu stiam ca, de fapt, tu ma tai cu ea,

Voind s-o potrivesti adanc in inima mea;

Si a patruns in suflet si in gand,

Fiind nevoit sa ma consum(=ard), plangand

Pan-am ajuns pe patul cel divin,

Unde am ars cu totul si deplin.

Tu, inger bland si pasnic mesager divin,

Tu nu ai vrut nicicand sa ma ranesti;

Ai vrut doar sa ma inveti sa devin...

Ai vrut doar sa ma imblanzesti

Ca sa simt cu adevarat cum e sa iubesti!

Ai aparut pe ceru-ntunecat, 

Erai un fluture imens si neinfricat, 

Zburai in noaptea vietii mele,

Ma luminai cu luna si cu stele

Pan-ai incins cerul cu ele...

Clipeau chiar si ele, frumoasele stele

Cand, brusc, intreg Cerul s-a stins

Si-atunci L-am cunoscut pe Cel distins, 

Care mi-a luminat calea si, dintr-un ocean de intuneric, m-a cuprins

Cu lumina cea vesnic nestinsa(aprinsa) si de neatins.