Maria Nazionale - Storie Piccerelle (subtitrare romana)

I gave my heart to a thief..., a good one, though!

'Right from the start you were a thief, you stole my heart,

And I your willing victim.

I let you see the parts of me that weren't all that pretty, 
And with every touch you fixed them.' 

Chorus:

'Just give me a reason, just a little bit's enough,

Just a second, we're not broken just bent,

And we can learn to love again.

It's in the stars, it's been written in the scars on our hearts,

We're not broken just bent,

And we can learn to love again.'

                                            (P!nk - 'Just give me a reason')

                    At the moment, I didn't know that. After a lot of years, I realized it was You all the time! And You are my true, my only, my first Love! It's hard not to love You, when I see Your face and image (reflected) in every human being, I find You in every sign, in every letter, in every sound, in every being, the most little or the most evil, I find a little, tiny piece of Your divinity! The whole Universe is Your breath and sigh. Your Light echoes in all the corners of the Universe, cause it has no limits, it echoes in eternity... Humanity is the most palpable and concrete echo of divinity, of what it was before anything come to existence.
                    I gave my heart... and it was torn apart! One day, I met an angel with human form that kissed me like no one before. This angel approached me and gently kissed my lips and I felt no force, no aggression, no will of possession and the angel told me these words: 'Don't have regrets!'. I remembered that in Heaven Love was speechless and it was expressed only by genuine feelings. 

                    Humans usually believe that the way that the angels love is higher than any kind of love. It's true! But in the same time angels think that human love is deeper... They would give anything for a kiss, for a real touch, they would even give up to their celestial and ethereal forms, they would even fall, cause they know that by falling, they won't fall down, they will fall in Love, which is a Temple! They say angels can't cry, they can only sob/sigh... Yes, it's true: they sigh for True Love, for human's love!

                    On the other hand we, humans, we would give anything to be again in Heaven, on the Lips of God. Both, angels and humans are capable of sacrifice and the power of sacrifice is what makes Love happen and come true, it's what makes love stronger. Both, humans and angels are meant to walk on the same path, cause their mission is to transform and to transcend their natures by lighting up (within themselves and not only) the fire/flame of the primordial Being and by doing that - to fulfill the True and Holy Being of God, the Almighty God.

No matter how much I love and care for the others, no matter how much and for how long I will love You and long for Your touch/blessing in this short life and in my meaningless becoming(of/in this River that we call Existence and in which we sink, swim, flow/go with the flow, float or simply we just drown in it, unfortunately), I will always be a stranger to Love, when compared to You and to the great Love you have for all of us, when compared to the great burden You carry for all of your children - humans or angels, cause You really and properly carry all the weight/burden of the world on Your shoulders; nevertheless/nonetheless I will always remain a stranger to Love, but a stranger (who fell) in Love with You and in this Temple of your true, pure Love, there is not even a little bit of fall/descent, there can only be/exist Ascension - ascent/rise/rising; Your Love is the only One which is true, pure and genuine. How could it be any different when you compare something that will finally die and will be laid down on/in/under the earth and become one with it(and this is what defines/describes the best mankind and human nature) with something that is eternal and endless, having no beginning and no end, something as great as That, That It is!

                    I'll always be little and insignificant in front of Your Face and still when You let me see what You see, I see Love everywhere I look and I find Love in everything and in everyone, in every thing, in every word, in every letter, in every sound, in every human being, in every creature, in any living, absolutely anything that is living(under any kind of form, material/ethereal or not) and can be found under/beneath or above the Sky. It's in this kind of moments when/that I really feel that something great lives in me and sees the world through my eyes and I realize that I have the power to show Him all the beautiful things I found and appreciate to people/persons that surround me. I have the power to show Him a good world or a bad world, or even a better world, but finally, He sees the world just as it is, cause you cannot lie God, that's for sure!

                    In the end, we all have to realize that the Sky isn't necessarily the absolute/highest, ultimate and last limit we have to reach, in order to pass over. Maybe for those (who live) beneath the sky(even for some of us), it can be seen as the absolute/highest limit that human race will/can ever reach/gain/achieve/attain. But for those who saw the Earth from outer space, for those we suppose they live Above/Beyond/In the Sky/skies(for example: angels or any other celestial/ethereal forces who may travel worldwide/throughout the Universe/world with the speed of light ), it will never represent the last limit, it will never be The/That Limit, cause the Absolute and the Ultimate limit is, actually, to take a human form and live as human, in a human body. That's why humans are God's dearest children, from all the creatures He brought to life/existence. 

                    Maybe our separation is just an illusion, cause even if we see each other and seem/appear one to another as individual persons/humans, with different character/behavior/personality/identity, with different and unique DNA, We always have been the Same, We always have been just One, with multiple faces, but belonging to the same Race/Face: the Human Race/Face(mankind/human race was made/created by/according to His Image, as a reflection of His Face/Beauty/Grace); and the human race is a chain/a bridge over the void, over the brink of nothingness, a bridge that will always last, a human chain meant to last forever!... If the separation is only an illusion, the suffering, instead, is so damn real/true! It really hurts, it hurts so bad! It's what makes some of us, humans, so great in front of God. It's Jesus Who makes all of us matter and be important in front of God, in the eyes of our Heavenly Father, but God knows and may He forgive me, that I love more Jesus Christ and His Holy Mother, the Holiest of all, the Most Holy Mother of God(the 'Theotokos', in greek). She taught me all that I know, when I finally surrender to Her great and pure Love and only then I really met Jesus, the Son of God and her Son. If now I am what I am/all that I am, more than I would ever hoped to become/be and still standing on my feet, it's thanks to Her, because She always protects and covers me with her Holy Grace. I tell you this and this is true: no one will enter the Kingdom of Heaven, till he/she won't learn to thank the Holy Mother of God for the meal and, especially, for the Bread(of Life). When we finish to eat, we all usually say 'thanks for the meal mother' or 'kiss the hand for the meal mother', Then I shall ask you, those who denigrate His Holy Mother, who gave You the Holy Bread, who gave you to eat the Bread of Life, in whom's womb raised the Bread of Life, who baked the Bread and gave It to us and those who didn't really deserve It! Isn't this written in the Holy Bible: 'It is not right to take the children's bread and throw it to the dogs', is it? Or 'do not give what is holy to dogs, and do not throw pearls before swine, lest they trample them under their feet, and turn and tear you to pieces'?(Matthew 7:6) Do you feel any guilt, cause I feel it, deeply,  deep inside, deep down, cause I know that no one is worthy to eat this Bread, his Holy Body and His Holy Blood! It's burning and is not just any kind of fire, it's that pure Flame/Energy that set fire to this world, full of sins/passions/desire, all from the start. 'Cause we have/got the fire and we gonna let it burn, burn, burn!...' (Ellie Goulding - 'Burn')

What does it really mean those sentences from the Bible?

* 'It is not right to take the children's Bread and throw it to the dogs'.

* 'Do not give what is holy to dogs, and do not throw pearls before swine, lest they trample them under their feet, and turn and tear you to pieces'? (Matthew 7:6) 

Here's a possible explanation: http://www.bible.ca/ef/expository-matthew-7-6.htm

* Of course, these words of Jesus are allegorical. I doubt that any were literally casting pearls before swine. The meaning is pretty simple to figure out; 'Do not persist in offering what is sacred or of value to those who have no appreciation for it, because your gift will not only become contaminated and be despised, your generous efforts could also be rebuffed and perhaps even openly attacked.'

* The 'dogs' and 'swine' here stand for the unappreciative and worldly; unappreciative and uncaring men and women who belittle the value of what is offered to them. 'That which is holy' would be the meat offered in sacrifice to God. A dog could care less whether it came from the altar or the garbage. The swine have no appreciation for either the beauty nor the value of the pearls under their feet. 

* There are between us 'dogs' that know they are very sinful and unworthy for this great mystery, which is the Holy Eucharist(Communion with God) and thanks to Jesus Christ, the Lord, for every slice of bread they get, for any and every bit/inch of bread, just like that Canaanite woman, who's faith the Lord appreciated very much at that time(and - I assure you - in any time, great and strong faith is appreciated by the Lord), saying that in/to the whole people of 'Israel' He didn't find so/this much faith... He said to her that 'it is not right to take the children's Bread and throw it to the dogs', and she didn't feel offended at all, she simply just replied to the Lord of Israel, to whom she was only a foreigner, that 'even <dogs> feed with the bits of bread(or any other left-overs) that will fall down from the Master's table'. She even said, in/with great humility, recognizing Him as a King, knowing that  He really is the Lord: 'I know I'm no better than a dog, but like a dog, I'll take anything the Master may want to throw my way.' Only that our Master does not throw to/in us with food or left-overs, He properly and daily gives us, His humble servants, Himself by feeding us with the Bread of Life, showing/lighting us the Way: 'I am the Way, the Truth, the Life. No one comes to my Father, but through Me!' 

I'm just like that Canaanite woman - I'm always thankful for everything the Lord gives and sends to me and in my life. Others, are just ungrateful! My Lord, my only Beloved, have mercy on them, cause You taught me that every soul matters and is priceless in Your eyes! In Heaven and in Your Kingdom that will come, you have a place for every soul that still shines/glitters, when You'll come back. It's time! It's Your Time! 'Your will may be done!'

Am iertat, dar mi-e greu sa uit si sa ma pot ierta...

Probabil ca cel mai greu e sa te ierti pe tine, atunci cand te simti vinovat pentru toti, atat pentru ceea ce ai facut, cat si pentru ceea ce nu ai facut. (Voi reveni alta data pentru mai multe explicatii!)

'Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabilă.
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficială, pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu…'

Fragment din cartea 'Fluturi' - Irina Binder

În bucați - Elena Gheorghe ft Glance & Naguale; La traduction en français.

(Brisée) En morceaux

Je te cache dans (le tréfonds de) mon âme
Je ne veux plus te blesser
Mais tu me brises en morceaux
Parce que tu veux que je t'y rejoigne(t'y suive)

Je te cache dans (le tréfonds de) mon âme
Je ne veux plus te blesser
Mais tu me brises en morceaux
Parce que tu veux que je t'y rejoigne(t'y suive)

Tu baisses la tête comme un enfant et t'approches de moi...
Ton amour n'a pas de limites, le mien ne t'appartient pas.
J'ai mis mon âme en gage et je suis endetté, verrouillé, bouleversé
Et tout ce que je dis (à ce moment-ci), j'aimerais que ce ne soit pas vrai.

Je vais commencer par confesser que je t'ai menti
Je n'étais pas à mon aise lorsque je t'ai rencontrée
J'ai trouvé en toi un refuge aux problèmes
Tu étais (comme) une oasis dans le désert et tu m'as dit: 'Entres-y, n'aie pas peur!'

Alors je propose qu'on ne se fasse plus d'illusions
Et tout ce que s'est passé, s'en est allé, et il est inutile
De laisser les regrets faire passer le temps et nos années
Et de frapper à coups de poing dans le mur.

Je te cache dans (le tréfonds de) mon âme
Je ne veux plus te blesser
Mais tu me brises en morceaux
Parce que tu veux que je t'y rejoigne(t'y suive)

Je me sens pareil à un 'mother f***g' architecte de la terreur, étonnant
J'ai bâti un mur laid et gris(sombre, futile et inutile) et finalement je t'ai séparée
De tes amis, de ta famille, tout ce qui importait,
Tout ce qui faisait du sens et preuve de logique dans ta vie.

Laisse-moi une séconde(pour me reposer), je voudrais m'endormir,
Mais le temps s'écoule tellement vite, comme un sablier qui me donne le vertige
Et juste alors tu viens pour me faire rappeler que
Que je n'ai pas fait/réalisé(rien), que j'ai manqué(à tous mes devoirs), que je suis trop silencieux et que cela, c'était évident.

Et moi, je te dis:'Arrête, ce n'est pas le moment opportun'
Mais tu réveilles en moi un monstre irrépressible et je tourne comme un lion en cage
Tu parles à haute voix, mais le temps s'arrête
Au même moment où je t'ai frapée.

Je te cache dans (le tréfonds de) mon âme
Je ne veux plus te blesser
Mais tu me brises en morceaux
Parce que tu veux que je t'y rejoigne(t'y suive)

Je te cache dans (le tréfonds de) mon âme
Je ne veux plus te blesser
Mais tu me brises en morceaux
Parce que tu veux que je t'y rejoigne(t'y suive)

Ce que s'est passé, s'en est allé...
C'est peut-être mieux ainsi.
Oui, oui, oui, c'est peut-être mieux ainsi.
Ce que s'est passé, personne ne peut changer
Non, personne ne peut changer, personne ne peut changer.

Ce que s'est passé, s'en est allé...
C'est peut-être mieux ainsi.
Oui, oui, oui, c'est peut-être mieux ainsi.
Ce que s'est passé, personne ne peut changer
Non, personne ne peut changer, personne ne peut changer.

Anii vieţii - Florin Andronic

Anii vieţii

Când anii vieţii mele se-ndreaptă către tine,
Şi tu îi numeri iar, pe cei ce-au fost mai grei,
Cu ochii umezi Doamne, doresc adânc în mine,
Să-ţi regăsesc prezenţa şi infinitul ei!

Hai vino stai la masă şi frânge iar o pâine,
Vorbeşte şi m-ascultă m-atinge dacă vrei!
Ca zâmbetul să-mi crească să acopere suspine,
O Doamne te grăbeşte de mână să mă iei!

Când anii vieţii mele se-ndreaptă către tine
Sădeşte veşnicia să crească printre ei …
De anii se termină, s-am infinitul în mine,
Să mă păstreze veşnic printre aleşii tăi.

Testament - Tudor Arghezi

Testament

Nu-ţi voi lăsa drept bunuri, după moarte,
Decât un nume adunat pe o carte,
În seara răzvrătită care vine
De la străbunii mei până la tine,
Prin rapi şi gropi adânci
Suite de bătrânii mei pe brânci
Şi care, tânăr, să le urci te-aşteaptă
Cartea mea-i, fiule, o treaptă.

Aşeaz-o cu credinţa căpătâi.
Ea e hrişovul vostru cel dintâi.
Al robilor cu săricile, pline
De osemintele vărsate-n mine.

Ca să schimbăm, acum, intâia oară
Sapa-n condei şi brazda-n calimară
Bătrânii au adunat, printre plavani,
Sudoarea muncii sutelor de ani.
Din graiul lor cu-ndemnuri pentru vite
Eu am ivit cuvinte potrivite
Şi leagane urmaşilor stăpâni.
Şi, frământate mii de săptămâni
Le-am prefecut în versuri şi-n icoane,
Făcui din zdrenţe muguri şi coroane.
Veninul strâns l-am preschimbat în miere,
Lăsând întreaga dulcea lui putere
Am luat ocara, şi torcând uşure
Am pus-o când să-mbie, când să-njure.
Am luat cenuşa morţilor din vatră
Şi am făcut-o Dumnezeu de piatră,
Hotar înalt, cu două lumi pe poale,
Păzând în piscul datoriei tale.

Durerea noastra surdă şi amară
O grămădii pe-o singură vioară,
Pe care ascultând-o a jucat
Stăpânul, ca un ţap înjunghiat.
Din bube, mucegaiuri şi noroi
Iscat-am frumuseţi şi preţuri noi.
Biciul răbdat se-ntoarce în cuvinte
Si izbăveste-ncet pedesitor
Odrasla vie-a crimei tuturor.
E-ndreptăţirea ramurei obscure
Ieşită la lumină din padure
Şi dând în vârf, ca un ciorchin de negi
Rodul durerii de vecii întregi.

Întinsă leneşă pe canapea,
Domniţa suferă în cartea mea.
Slovă de foc şi slovă faurită
Împarechiate-n carte se mărită,
Ca fierul cald îmbrăţişat în cleşte.
Robul a scris-o, Domnul o citeşte,
Făr-a cunoaşte ca-n adîncul ei
Zace mania bunilor mei.

Flori de mucigai - Tudor Arghezi

Flori de mucigai

Le-am scris cu unghia pe tencuială
Pe un părete de firidă goală,
Pe întuneric, în singurătate,
Cu puterile neajutate
Nici de taurul, nici de leul, nici de vulturul
Care au lucrat împrejurul
Lui Luca, lui Marcu şi lui Ioan.
Sunt stihuri fără an,
Stihuri de groapă,
De sete de apă
Şi de foame de scrum,
Stihurile de acum.
Când mi s-a tocit unghia îngerească
Am lăsat-o să crească
Şi nu mi-a crescut -
Sau nu o mai am cunoscut.

Era întuneric. Ploaia bătea departe, afară.
Şi mă durea mâna ca o ghiară
Neputincioasă să se strângă
Şi m-am silit să scriu cu unghiile de la mâna stângă.

Lumina - Lucian Blaga

Lumina

Lumina ce-o simt
năvălindu-mi în piept când te vad,
oare nu e un strop din lumina
creată în ziua dintâi,
din lumina aceea-nsetată adânc de viaţă?

Nimicul zăcea-n agonie
când singur plutea-ntuneric şi dat-a
un semn Nepătrunsul:
"Să fie lumină!"

O mare
şi-un vifor nebun de lumină
facutu-s-a-n clipa:
o sete era de pacate, de-aventuri, de doruri, de patimi,
o sete de lume şi soare.

Dar unde-a pierit orbitoarea
lumină de-atunci - cine ştie?

Lumina ce-o simt năvălindu-mi
în piept când te vad - minunato,
e poate ca ultimul strop
din lumina creată în ziua dintâi.

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii - Lucian Blaga

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii

Eu nu strivesc corola de minuni a lumii
şi nu ucid
cu mintea tainele, ce le-ntâlnesc
în calea mea
în flori, în ochi, pe buze ori morminte.
Lumina altora
sugrumă vraja nepătrunsului ascuns
în adâncimi de întuneric,
dar eu,
eu cu lumina mea sporesc a lumii taină -
şi-ntocmai cum cu razele ei albe luna
nu micşorează, ci tremurătoare
măreşte şi mai tare taina nopţii,
aşa îmbogăţesc şi eu întunecata zare
cu largi fiori de sfânt mister
şi tot ce-i neînţeles
se schimbă-n neînţelesuri şi mai mari
sub ochii mei-
căci eu iubesc
şi flori şi ochi şi buze şi morminte.