Arta de a suferi: de la omida la fluture.
[Arta de a suferi/suporta/îndura DEVENIREA...
precum si alte transformari ontologice pe care le presupune traiectul existential]
'Ai vazut vreodata o omida care lupta sa se elibereze dintr-un cocon? Ea munceste din greu ca sa iasa la suprafata sub forma unui fluture... sa invete sa-si deschida aripile si sa zboare. Pentru unii poate fi aproape sfasietor sa priveasca acest proces, si oamenii au fost cunoscuti pentru a da o mana de ajutor, din cand in cand, incercand sa puna capat aparentei suferinte si neajutorari a bietei omide.
Insa oricine ajuta o omida sa iasa din coconul sau, din pacate, descopera o suferinta mai profunda decat inainte, cand fiinta pe care au vrut sa o elibereze nu poate supravietui, si ceea ce vine pe lume nu mai este omida, si nici fluture. Nepregatita pentru a pluti si incapabila de a zbura, ea moare repede dupa.
Natura ne invata ca fiecare fluture potential are nevoie de cocon pentru a-si consolida aripile, si pana cand coconul nu se sparge din interior, aripile sale nu sunt inca suficient de puternice pentru zbor. Orice ajutor extern doar impiedica si, de multe ori, ucide fluturele plin de speranta. Un amestec din afara asupra unei indeletniciri interioare nu aduce nimic pozitiv fluturelui si nici inimii care ajuta si intentioneaza doar sa fie de folos.
Si, acesta este un proces interior. Suferinta din viata noastra este pentru a indeplini un anumit rol. Lupta face parte din fiecare dintre noi. Nimeni nu poate patrunde in interior si sa o scoata de acolo. Insa acceptarea deplina transmuta in cele din urma acest sentiment de neajutorare intr-un dar, chiar o oportunitate, si incepem sa ne dam seama ca ceea ce a fost distrus si sfasiat nu suntem de fapt noi, eu tu... ci convingerile limitative, care creeaza multa perturbare in primul rand. Limitarile noastre sunt distruse pentru a permite dezvoltarea unei intelegeri mult mai profunde, mai exacte si eliberatoare. Nu este diferit de procesul prin care exersam cu greutati sau prin intermediul asanelor yoga, epuizarea musculara, supunandu-ne intentionat la o lupta fizica de dragul reinnoirii, puterii si frumusetii.
Din pacate, multi dinte noi se identifica cu limitarile lor, iar astfel ne vedem si ne simtim sfasiati de ele. Dar in aceasta prabusire exista un spatiu imens de crestere, si va fi umplut cu Iubire, vitalitate, energie si rabdare, atat timp cat suntem dispusi sa renuntam la tensiunea mentala si fizica, pe care straduinta noastra incearca sa le elimine din sistemele noastre. Si, uneori, ai putea simti ca nimeni nu poate sau vrea sa ajute, dar poate...am putea lua in considerare posibilitatea ca undeva, inima cuiva este franta, stiind ca nu exista nimic ce poti face din afara, dar stiind plin de speranta ca in curand veti putea zbura impreuna.
Tine strans de dorinta ta naturala de frumusete, iubire, adevar si inteligenta si recunoaste faptul ca, prin lupta ta tu te rafinezi in expresia perfecta a fiintei infinite care esti.'
Autor: Bryan Ellis
*Traducere: Cristina Ciobanu
Surse: www.yogitimes.com ;
http://www.astrocafe.ro/articole/articole-20/articol-arta_de_a_suferi_de_la_omida_la_fluture-4462
*Imagine: lh3.googleusercontent.com
Videoclip: https://www.youtube.com/watch?v=bczgCVGJItI
Un citat relevant pentru aceasta dicutie:
'Mi-am amintit de-o dimineata in care am descoperit gogoasa unui vierme de matase in scorbura unui copac in clipa cand fluturele sfarama invelisul si se pregatea sa iasa. Am asteptat o buna bucata de timp, dar prea intarzia sa iasa, si eram grabit. Enervat, m-am aplecat si am inceput sa-l incalzesc cu rasuflarea mea. Il incalzeam nerabdator si minunea a inceput sa se infiripe sub ochii mei, intr-un ritm mai rapid decat al naturii. Invelisul s-a desfacut, fluturele a iesit tarandu-se, si n-am sa uit niciodata dezgustul de care am fost cuprins atunci: aripile ii erau lipite si se chinuia zbatandu-se cu tot trupusorul lui sa si le desfaca. Aplecat asupra lui, il ajutam cu rasuflarea mea. In zadar. O rabdatoare maturatie era necesara, si desfacerea aripilor trebuia sa se faca incet, la soare; acum era prea tarziu. Rasuflarea mea obligase fluturele sa se iveasca, mototolit, inainte de soroc. Se zbatea, disperat, si, dupa cateva secunde, mi-a murit in palma. Cred ca acel mic cadavru e cea mai mare greutate pe care-o am pe constiinta. Pentru ca, azi inteleg foarte bine, fortarea marilor legi e un pacat de moarte. [...] (Trebuie) sa urmam cu incredere ritmul vesnic. [...] Ah! daca acel fluturas ar putea sa-mi zboare mereu pe dinainte si sa-mi indice calea!' (Alexis Zorba, editia a doua, Editura Univers, Bucuresti, 1987)
Referitor la oameni, putem compara metamorfoza/transformarea larvei/coconului intr-un frumos fluture cu transfigurarea/metanoia naturii umane decazute prin ridicarea/înaltarea, prin moarte si Înviere, a naturii/firii umane la rangul de fiinta de lumina (asemenea îngerilor), o noua faptura pura si indumnezeita. (Metanóia: cf. DEX - (Bis.) schimbare a spiritului, înnoirea minții; orientarea fundamentală a vieții, prin care se ajunge până la îndumnezeire. - din gr. metanoia)
Imi place foarte mult viziunea despre Înviere, care ne este prezentata in ultimul capitol ('Lui El Greco') din minunata lucrare - capodopera si lucrare de capatai, Raport catre El Greco, a scriitorului grec - Nikos Kazantzakis, situata la granita dintre autobiografie si bildungsroman spiritual(citez): 'O sa pictez o alta judecata de apoi. Cu doua registre: registrul de jos, morminte care se deschid si din ele ies viermi mari cat un stat de om, ies nerabdatori, cu capul inaltat, parca adulmecand aerul; registrul de sus, Hristos. Singur de tot. El se apleaca, sufla peste larve si vazduhul se umple de fluturi. Asta inseamna Învierea: larvele sa devina fluturi, nu sa se intoarca pur si simplu iar pe pamant, in chip de viermi nemuritori.
Am ridicat capul si m-am uitata la tine in lumina magica a lunii; vazduhul, in jurul capului tau in flacari, era plin de fluturi.'(referitor la El Greco!)
(Raport catre El Greco, Editura Univers, Bucuresti, 1986)
