Trăiesc flămând - Valeriu Gafencu

Trăiesc flămând

                                                                de Valeriu Gafencu

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie,

Frumoasă ca un crin din Paradis,

Potirul florii e mereu deschis

Şi-i plin cu lacrimi şi cu apă vie;

Potirul florii e o-mpărăţie.

Când răii mă defaimă şi mă-njură

Şi-n clocot de mânie ura-şi varsă,

Potirul lacrimilor se revarsă

Şi-mi primeneşte sufletul de zgură,

Atunci Iisus de mine mult Se-ndură.

Sub crucea grea ce mă apasă sânger

Cu trupu-ncovoiat de neputinţă,

Din când în când din cer coboar-un înger

Şi sufletul mi-l umple cu credinţă;

M-apropii tot mai mult de biruinţă.

Mă plouă-n taină razele de soare,

Iisus m-adapă-n veci cu Apă Vie,

Grăuntele zvârlit în groapă-nvie

Cu haina îmbrăcat, de sărbătoare;

Trăiesc flămând, trăiesc o bucurie.

* Mâine, 18 febr. 2015, se împlinesc 63 de ani de la nașterea în ceruri a lui Valeriu Gafencu.

Les plus belles citations du sculpteur roumain Constantin Brancusi (1876 - 1957)

Les plus belles citations de Constantin Brancusi!!!

* 'Ce n'est pas l'oiseau que je sculpte, mais le vol.'

Magnifique citation! Elle me souvient d'une autre formidable citation qui appartient à Michel de Montaigne: 'Je ne peins pas l'être. Je peins le passage' ou bien la belle citation de Pablo Picaso - 'Je ne peins pas ce que je vois, je peins ce que je pense' ou bien une autre profonde/intense/abyssale citation de Gustave Thibon - 'J’ai dessiné les contours de mon vide intérieur, j’ai sculpté en relief ce que j’étais en creux.' 

* 'Ce n'est pas l'enveloppe extérieure qui est réelle, mais l'essence des choses.'

* 'Ma statue ..., c'est la synthèse de la femme, l'Eternel féminin de Goethe, réduit à son essence. Cinq ans, j'ai travaillé, j'ai fait dire à la matière l'inexprimable ... . Et je crois, enfin vainqueur, avoir dépassé la matière.'

* 'Quand nous ne sommes plus enfants, nous sommes déjà morts.'

http://www.dicocitations.com/auteur/673/Constantin_Brancusi.php
et
http://www.aphoriste.com/

E trist ca nimeni să te știe - Mihai Eminescu

E trist ca nimeni să te știe

E trist ca nimeni să te știe,

Dar și mai trist să-ți zici mereu

Că te-a pătruns nimicnicie

Deși ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteți, iubiri deșarte,

Ochi mari ce nu-i mai pot uita?

O, fugi departe, fugi departe,

La ce mă-ngâni cu fața ta?

În vița lumii acestie,

Ce-i fără capăt și-nceput,

În toată neagra vecinicie

O clipă numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric

Și amintirea ta dezmierd

Pân-ce răsai... un vis himeric,

Abia răsai... și iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie

Urechea țin, mereu ascult...

Tot mai puțină armonie...

Pustiu din ce în ce mai mult.

Și din comoara-mi de suspine,

Cu amintiri, cu dor îmbrac

Acest amor bogat în chinuri

Și-n mângâieri de tot sărac.

Aime-moi comme tu(seul) sais le faire - Ellie Goulding

Aime-moi comme tu sais le faire

Tu es la lumière, tu es la nuit
Tu es la couleur de mon sang
Tu es le remède, tu es la douleur
Tu es la seule chose que je veux toucher
Je n'ai jamais su que ça pouvait vouloir dire tant, tant

Tu es la peur, je m'en fiche
Car je n'ai jamais été aussi bien
Suis-moi dans le noir
Laisse-moi t'emmener au-delà de nos satellites
Tu peux y voir le monde que tu as créé, créé*

Alors aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

Apparaissant, disparaissant
À l'orée du paradis
Chaque recoin de ta peau est un Graal sacré que je dois trouver
Seul toi peux enflammer mon cœur, l'enflammer
Ouais, je te laisse régler l'allure
Car je n'ai pas les idées claires
J'ai la tête qui tourne, je ne peux plus voir clair
Qu'est-ce que tu attends ?

Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

Je te laisse régler l'allure
Car je n'ai pas les idées claires
J'ai la tête qui tourne, je ne peux plus voir clair
Qu'est-ce que tu attends ?

Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

*Litt. : que tu as amené à la vie.

Source: http://lyricstranslate.com/en/love-me-you-do-aime-moi-comme-tu-sais-le-faire.html; Le nom de la traductrice: Effily ou Marianne

Ellie Goulding - Love Me Like You Do (Official Video)

Because She Would Ask Me Why I Loved Her - by Christopher Brennan

Because She Would Ask Me Why I Loved Her

                                                                                by Christopher Brennan

If questioning could make us wise
no eyes would ever gaze in eyes;
if all our tale were told in speech
no mouths would wander each to each.

Were spirits free from mortal mesh
and love not bound in hearts of flesh
no aching breasts would yearn to meet
and find their ecstacy complete.

For who is there that loves and knows
the secret powers by which he grows?
Were knowledge all, what were our need
to thrill and faint and swertly bleed?

Then seek not, sweet, the If and Why
I love you now until I die:
For I must love because I live
And life in me is what you give.

Viata este un dar. Primeste-l, traieste-l, împlineste-l, daruieste-l!

Dar din dar se face rai!

'Viaţa este un dar; primeşte-l!' - Bhagavad Gita

'Viaţa are un scop; împlineşte-l!' - Bhagavad Gita

Atentie!!! Textul care urmeaza, exceptand imaginile care sunt proprietatea 'Google imagini', nu-mi apartine, ci îl are ca autor pe fratele meu, Voicila Georgian, care mi-a dat acceptul sa postez textul pe blogul meu personal. Eu doar l-am editat(si corectat) si i-am dat un titlu, sper eu, cat mai mai interesant!

Lumini si umbre...

Cred ca umbra ascundea mai mult decat lumina. Omul din fata ei suradea ca un copil... Intelegea si lumina si intunericul; acum era in lumina, insa abia iesise din intuneric, de aceea umbra parea ca ascunde ceva... Umbra ascunde imponderabilitatea sufletului si imposibilitatea de a fugi de el, de a-l lepada. Sufletul este lumina din jurul umbrei, este umbra, este paradoxul celui care intreaba si i se raspunde cu o intrebare.

Cateodata vreau sa intreb: 'Doamne, pe unde mi-a ratacit sufletul inainte sa mi-l daruiesti? De ce este atat de nelinistit?' Raspunsul pe care mi-l imaginez este: 'Ti l-am daruit! Pretuieste-i zbuciumul si nelinistirile, pentru ca prin ele îi vei afla pacea!'

Ce este sufletul?

Sufletul este intrebarea la care nu-mi poate raspunde trupul, este sunetul pe care mi-l canta o chitara, este mutenia din spatele unui cuvant, este ploaia care nu te uda, este vantul care sufla din interior, este dragostea pe care vrei s-o exprimi, dar te exprima ea celor ce le-o porti. Sufletul este daruire pentru ca ne-a fost daruit. El poate, in fapt, sa nu existe, insa exista pentru aceia care au o intrebare si sunt in cautarea unui raspuns sau pt aceia care au deja un raspuns si-si pun mereu noi si noi intrebari, interogandu-se neincetat si cautand raspunsuri la intrebari care, pt cei mai multi dintre noi, raman doar un mister...

Oamenii imi sunt straini, nu si omenescul, nu si omenia... Imi e mai familiara umbra unui arbore decat atingerea unui om; gasesc mai multa onestitate in nemiscare pentru ca imi seamana a principialitate, a ceva la care sa ader sau, macar, la care sa sper: sa fiu de neclintit - sa iubesc ceea ce nu se poate iubi, sa traiesc viata a o mie de gesturi, dar al caror sens sa-l stiu numai eu.

Inca mai visez: un geam aburit si cateva picaturi de apa care si cauta drumul, de fapt, gravitatia li-l dicteaza. Dincolo de fereastra - soarele, o poiana plina de flori, cred ca e primavara; inauntru un tanar, un visator, un pic razvratit, mai mult ciudat, inca mai crede in dragoste, inca mai crede ca oamenii sunt la/în esenta buni, insa ne scapa noua acea esenta, acea influenta... (poate Dumnezeu!).

Nu putem vedea in ceilalti ceea ce nu avem in noi insine, si asta o spune un singuratic! In singuratate descoperim adevarata utilitate a sinelui - aceea de a-si cauta valorile, independent de ceilalti, tocmai pentru a putea exista si trai printre ei.

La capatul a ceea ce nu intelegem ne asteapta o furtuna, care inceteaza in momentul in care acceptam ca nu putem intelege totul si ca tocmai asta ne face oameni- misterul.

P.S. Ascult întotdeauna cu placere vocea care imi spune: 'Scrie!' Insa mi-e teama sa întreb 'Ce?', 'Cum?' sau 'De ce?'. Mi-e teama de linistea din spatele ei, de aceea tac si ascult, atat cat va binevoi sa-mi vorbeasca!

'Sensul vietii este sa-ti gasesti cadoul/darul. Scopul vietii este sa-l daruiesti/sa-l dai mai departe.' - Pablo Picasso

Ardere de tot - Virgil Maxim(1923-1997)

Ardere de tot

…Aici răsare-n mine o chilie
În care s-a sfinţit un pustnic blând…
Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
Şi-n ochi purta smerită bucurie…

De priveghere lungă – albă floare –
Se rezema cu fruntea de pervaz
Şi luna-i săruta sfinţit obraz
Când i-asculta cuvântul ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
Cu tine visul, peste unda moartă…,
Un ceas de vreme urcă-mă şuviţă
În Crama-Împărătească, rod-de-viţă!…”

De funia nădejdii viu s-agaţă
Şi-n rugăciune treaptă-naltă suie…,
Amiezile simţirilor descuie
Şi Îngerilor, iată-l, faţă-n faţă.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins
Purificându-i duhul, înadins,
Să fie-asemeni lor, chip şi măsură!…

Un înger a făcut un semn în cer!…
El vede Faţa lumii Nevăzute…,
Cuvintele aude…, nenăscute,
Cu inima topeşte vămi de ger!…

De câte ori pământul, fără splină,
Se duce, taur negru, rostogol,
De câte ori îl săgetează-n gol
Harapi cornuţi, mereu în nehodină?…

Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
Şi ultim semn pământu-n alfabet…
Altarul Viu al Marelui Profet
Primeşte jertfa, Ardere-de-tot!…

În Rugăciunea-focului, adoarme…
Târziu, lumina candelei se stinge…
Un înger furişându-se-n chilie
Deasupra frunţii nimb subţire-i ninge!…

Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne!…

Movilă-i stă nisipul lângă uşă…
A tot crescut rugina pe zăvor,
Uleiul a-nflorit într-un ulcior,

Dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă…

Pe-o laviţă, alături, rânduite
Mai multe cărţi.
Pe-o foaie, în Ceaslov,
Scrisese el sfinţitul lui hrisov

În patru rânduri, vorbe aurite:

„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
C-având puţină treabă azi cu Domnul
M-a biruit în rugăciune somnul

Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…”

Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat,
Cu mâna l-am atins peste veşminte…
Se risipi cenuşa lui fierbinte
Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?

* Poezie scrisa de Virgil Maxim, inchinata memoriei lui Valeriu Gafencu. 

Momentul/sentimentul poetic exprimat(redat) la final, pe care il traieste atat poetul, cat si cititorul, ne poarta, fara doar si poate, pe culmile Sublimului! Am scos in evidenta strofele cela mai impresionante/expresive...