Biserica, ca si Templu al Iubirii, este o corabie/arcă pe marea pacatelor, ce nu se scufunda niciodată!

Iisus pe mare 

                                                                                                                   (06.08.1949)
                                                                             1.

'Iisus îi sili pe ucenicii Lui sa intre în corabie (în Biserica). Corabia trecea de cealaltă parte a marii. Iisus, mergând pe valuri, e luat drept o năluca. Petru, ca sa scape de îndoiala nălucirii, cere o proba despre existenta lui Dumnezeu pe mare. I se împlinește dorința, dar văzând urgia valurilor se temu și începu sa se scufunde. Scufundarea lui Petru în îndoiala, din cauza evidenței potrivnice ne învață virtutea credinței: sa crezi în chemarea lui Iisus, împotriva mării. Tine sufletul tău liniștit întru Dumnezeu, împotriva talazurilor evidenței, împotriva mării acestei vieți. A pune evidența valurilor în primul plan al sufletului, e îndoiala declarata din punct de vedere al credinței. A fi în îndoială, din cauza evidenței, e după fire; a fi în chemarea lui Iisus, e mai presus de fire, e firea după Har. Aceasta nu se scufundă în mare.' (Boca, Arsenie, Se umplu măsurile și se plinesc vremile, p 17, Editura 'Credința strămoșească', 2009)

Explicația 

'Deci corabia ucenicilor e corabia Bisericii. Biserica e corabia ucenicilor lui Iisus, care are sa-i treacă de cealaltă parte a mării, de cealaltă parte a lumii acesteia. Marea e marea vieții acesteia, care câteodată se înfurie de vanturi. Sfântul Pavel le spune: 'Vanturile tuturor învățăturilor'. Marea înfuriata începe sa fie o primejdie; iar pe deasupra o mai acoperă și noaptea; 'noaptea neștiinței și a uitării de Dumnezeu' - cum ii zic Sfinții Părinți. In atare împrejurări, Iisus deși vine pe mare ca pe uscat, e luat drept o nălucă - poate tocmai de aceea că e mai presus de marea înfuriată. Petru se face delegatul acestei societăți omenești, zbuciumate de valuri și acoperite de întunericul necredinței, cere o proba despre existența reala a lui Dumnezeu, ca sa scape de îndoiala nălucii. I se împlinește dorința, dar 'văzând vrajba valurilor' se temu și începu a se scufunda. Scufundarea lui Petru în îndoiala, din cauza evidenței potrivnice, ne învață sa luam aminte la virtutea credinței: să crezi în chemarea lui Iisus împotriva marii. Sa ții sufletul tău liniștit întru Dumnezeu împotriva talazurilor evidente. A pune evidența valurilor în primul plan al sufletului, aceasta e îndoială declarata, din punctul de vedere al lui Dumnezeu. Pe aceasta a mustrat-o Iisus, zicându-i lui Petru: 'Pentru ce te-ai îndoit, puțin credinciosule?' (Boca, Arsenie, Se umplu măsurile și se plinesc vremile, p 22-23, Editura 'Credința strămoșească', 2009)

Un citat foarte interesant, din Bossuet (Oeuvre oratoires), găsit în manuscrisul părintelui Arsenie Boca:

'Biserica e asemănată cu o casa zidita pe stâncă și totuși ca o corabie care înoată prin mijlocul valurilor, bântuită de vanturi și furtuni. Parca nimic mai slab ca Biserica, mereu agitata, lovita și izbita, și nimic mai tare ca ea, fiindcă nimic n-a putut-o cufunda, și iată rămâne mereu neatinsa, cu toate sforțările iadului. Iisus pare sa o părăsească furtunii, și El vrea sa treacă pe lângă ea, ca și când nu L-ar fi atins primejdia ei. Totuși sa nu credeți c-a uitat-o: El va îngădui ca valurile sa o zbuciume, dar nu sa o înece, nici sa o cufunde. El porunci valurilor și ele se opriră; El intra în corabie și ajunge la liman.' (Boca, Arsenie, Se umplu măsurile și se plinesc vremile, p 28-29, Editura 'Credința strămoșească', 2009)