joi, 13 martie 2014

Nu ma tem de Dumnezeu, ci de absenta/lipsa Lui!

                    Nu va temeti de Dumnezeu, ci de absenta/lipsa Lui. Temeti-va insa de voi insiva, caci Dumnezeu iarta si uita, dar voi nu puteti ierta intotdeauna si niciodata nu veti putea uita in totalitate. Or parintele Arsenie Papacioc spune ca celui ce ne-a gresit ii trebuie si iertata si uitata greseala (pacatul). In acest fel pacatul (respectiv tulburarea provocata de pacat in lume) isi pierde substanta, isi pierde scopul/menirea, devenind nul, ca si cum nu s-ar fi intamplat niciodata.
                    'Iertarea noastră şi a altora, aduce şi ne aduce vindecare. Nimic NU TREBUIE a fi făcut. Iertarea se manifestă singură, vine din interiorul inimii, este Dumnezeu. Este greu să uiţi pentru că trăieşti cu impresia că ceva din trecut ce a provocat suferinţă trebuie nu doar iertat, ci şi uitat. Nu trebuie să uiţi nimic! Trebuie să îţi aminteşti, dar din perspectiva Iubirii! Să îţi aminteşti totul şi să priveşti a fi o binecuvântare, o oportunitate de a manifesta iertarea şi iubirea ce eşti, pentru că fără aceste experienţe şi fără cei ce ni le oferă...noi nu putem FI ceea ce afirmăm, şi nu putem manifesta divinitatea din inima noastră. Aminteşte-ţi cu Iubire!' (Corina Mihaela Roman)
                   Sa nu uiti niciodata ca Hristos nu numara caderile, ci inaltarile tale, de aceea, omule, nu deznadajdui, ci ori de cate ori se va intampla sa cazi, cu sau fara voie, imediat sa te ridici, caindu-te sincer, cu lacrimi si cu amar, caci 'Dumnezeu este o prapastie de smerenie' si iarta fara de numar daca i se cere. El nu tine minte raul!
                   Ceea ce regret cel mai mult nu este doar faptul ca lumea se indeparteaza de Dumnezeu, tagaduindu-I prezenta si puterea, in loc sa se apropie de El prin Fiul Sau Cel iubit, ci si faptul ca oamenii evita in anumite medii si cercuri (asa cum bine observa un sociolog francez) sa discute despre El sau macar sa-I pomeneasca numele. Dumnezeu si chestiunile care au tangenta cu divinitatea, cele legate de religie, au devenit subiecte taboo in societatea moderna si contemporana. Poate fi vorba despre o problema de constiinta, chiar o criza a constiintei umane, de cele mai multe ori, dar alteori este vorba, pur si simplu, de reavointa!
                    Unii oameni(in special unii atei) se simt atacati si bulversati chiar si numai la auzul pronuntiei cuvintelor care desemneaza ideea de divinitate sau la auzul altor cuvinte cu semnificatie sau tenta religioasa. Un singur cuvant asupra existentei lui Dumnezeu ii poate 'rani', provocandu-i si starnindu-le mania impotriva celor care cred si marturisesc depre El. Volens, nolens, un dialog despre existenta lui Dumnezeu sau doar pronuntia cuvantului 'Dumnezeu' este perceputa de ei ca o mustrare a constiintei si nu o pot accepta, nici macar tolera; in schimb au pretentia sa le fie respectate ideile si persoana lor in numele libertatii, or in numele libertatii si noi, crestinii, Il chemam pe Dumnezeu atat in viata noastra, cat si in viata celor din jurul nostru pentru binele tuturor, pentru binele obstesc. Tolerez ateii, dar am pretentia si eu la randu-mi, crestin fiind, sa fiu tolerat! Cei mai multi dintre noi, crestinii, nu percepem o societate care sa traiasca fara binecuvantarea lui Dumnezeu si a Sfintilor sai mijlocitori. Familia crestina, atat cea din Cer, cat si cea de pe Pamant, este minunata, la drept vorbind. Nu vreau sa-mi imaginez cum ar arata lumea fara ea. Am mai spus-o si o mai spun: Umanitatea este un ocean de atomi ganditori, iar Iubirea este liantul. O lume lipsita de virtutile sfintilor nu se poate sustine. Orice om, orice fiinta are nevoie de Iubire, de iertare, de mila, de indurare... pt ca bun este Domnul in toata vremea si drept cand va judeca lumea. Daca iubiti sincer si curat, veti ierta si nu veti mai sta cu frica!
                    Cand Dumnezeu (ideea de divinitate si chestiunile de religie) va disparea din toate limbajele si limbile pamantului, atunci va disparea de pe Pamant chiar si speranta, iar totul se va sfarsi, caci in acel moment se va instala in lume o dezordine totala, completa, absoluta si un intuneric dens si adanc...
                   

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu