Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti?
Iubirea
desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu
nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea… Ce e
iubirea? Să vezi eternitatea înghesuită în ochii celui iubit. Să te rogi
pentru mântuirea sufletului fiinţei iubite mai mult decât te rogi de
obicei pentru propria mântuire. Ce e iubirea? Să nu-ţi pese câte defecte
are. Nici unde locuieşte, câţi bani are, câte maşini, ce număr poartă
la pantofi, de la ce firmă se îmbracă şi aşa mai departe. Imposibil?
Nu, nu este imposibil când iubeşti. Cum
îţi dai seama că iubeşti? Atunci când ţi-e cel mai greu. Atunci când
suferi cumplit. Când simţi că ai cea mai grea cruce de dus. Grea şi
totuşi dulce. Usturătoare şi totuşi plină de mângâiere. Cum vine asta?
Atunci când îi spui lui Dumnezeu, seara, la rugăciune: “Nu mai pot,
Doamne! Fă ceva! Ia viaţa mea în mâinile Tale”. Atunci este începutul
iubirii. Abia atunci descoperi adevărata iubire în toată splendoarea ei.
Da, în mijlocul lacrimilor tale, în mijlocul frământărilor tale. În
rugăciunea ta. Acolo e iubire.
Există o mare diferenţă între a-i
declara şi a-i arăta cuiva faptul că îl iubeşti. Nu e important să-ţi
declari iubirea cu voce tare. Hristos ţi-a arătat iubirea. Cum? “Pironit
văzându-Te pe Cruce” cântăm cu toţii în Vinerea Mare, la Prohod. Şi mai
cântăm de asemenea: “Stăpânul a toate, mort se vede acum”. Aceasta este
iubirea Lui arătată nouă, păcătoşilor. Arătată ţie şi mie. Ce ne învaţă
pe toţi Sfântul Apostol Pavel? “Să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea
mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui
Dumnezeu.” El ne face cunoscută iubirea Sa nemărginită.
Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o
cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti? Nu ai suporta un simplu ac
înfipt în palmă, dar un cui… Ai suporta oare să fii pironit/ă pentru o
fată/un băiat? Ai suporta să guşti oţet amestecat cu fiere? Şi totuşi El
a suportat. De ce? Din iubirea Lui negrăită. Sigur, nimeni nu te pune
să te răstigneşti pentru cineva. Ştii de ce nu te pune nimeni? Pentru că
iubirea este însăşi răstignire.
Pentru a ajunge să vezi acea veşnicie în
ochii fiinţei iubite trebuie să treci prin multe clipe urâte. Trebuie
să-ţi pui o mie de întrebări şi să descoperi de fapt că nu îţi poate
răspunde nimeni la ele. Răspunsul e în inima ta. Nimeni nu-ţi poate lua
ceea ce simţi. Nu trebuie să permiţi nimănui să calce peste comoara
zămislită înlăuntrul tău. Iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea e o
comoară. Păstreaz-o.
Acum un an îmi amintesc că am scris
într-un articol: “Iubirea e mai ceva decât un om care suferă de demenţă
vasculară. Am ajuns la concluzia că nu e un film, nu e o durere morală,
nu e un chin, nu e o suferinţă, nu e un capriciu, nu e o încercare, nu e
un demon, nu e o amărăciune. E însăşi moartea. Mori în timp ce iubeşti.
Mori când începi să iubeşti. Există doar început. Nu există final. Mori
căutând această finalitate. În zadar.” Astăzi am descoperit însă, în
timpul Sfintei Liturghii, viaţa. Da, în acea moarte reprezentată de
iubire. Acolo e viaţă. Mori în timp ce iubeşti ca mai apoi să viezi. Ai
observat ce se cântă în troparul unei Sfinte Muceniţe? “(…) mor pentru
Tine, ca să viez pentru Tine”. Cât de frumos! Aceasta este iubirea
adevărată. Şi nu poţi iubi pe altcineva dacă pe Dumnezeu nu ai învăţat
încă să-L iubeşti cât de puţin.
Iubirea desăvârşită se naşte în momentul
în care renunţi la tine, pentru el sau pentru ea. Te dezrădăcinezi…de
tine! Uiţi de tine! Uiţi de nevoile tale! Uiţi că eşti bolnav, uiţi că
nu ai ce mânca, uiţi că stai în frig, uiţi orice fel de necaz care se
abate asupra ta. Iubirea este tămăduire, iubirea este hrană. Iubirea
este foc.
Nu trebuie să te duci în faţa fiinţei
iubite şi să-i spui ceea ce simţi. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. El
ştie ce se ascunde în interiorul fiecărui om. Când eram doar o copilă
credeam că iubesc… Şi cum mi-am “demonstrat” eu iubirea? L-am bătut pe
umăr urându-i: “Crăciun Fericit!”. Apoi am fugit fără să aştept vreun
răspuns. E o întâmplare ce mă amuză acum. Mă amuz de această întâmplare
de fapt în fiecare an, înainte de Naşterea Mântuitorului. Dar pe atunci
asta credeam eu că înseamnă iubirea.
Pe tine, cel/cea care vei citi aceste
rânduri… te îndemn la altceva! Vorbeşte cu Domnul despre fiinţa ta
dragă. Spune-i să facă tot posibilul încât persoana respectivă să simtă
Naşterea, Învierea, Înălţarea Lui. După ce va simţi acestea, va simţi cu
siguranţă şi ceea ce simţi tu pentru ea. La El toate sunt cu putinţă.
Nu uita asta. Nu uita nici ceea ce scrie în Întâia epistolă
sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, şi anume: “În iubire nu este
frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine
pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan,
1,4) Să nu-ţi fie teamă de ceva. Să nu cumva să regreţi. Îndrăzneşte să
iubeşti. Îndrăzneşte să iubeşti cu iubirea Lui. “Iubirea să se
înmulţească!” ne spune tuturor şi Sfântul Apostol Iuda.
Iubirea desăvârşită persistă chiar şi
atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită
merge până la capăt. Iubirea…
Cât de minunată e iubirea!
Sursa: Ortodoxia Tinerilor
http://jurnalspiritual.eu/oare-daca-fiinta-iubita-te-ar-pune-pe-o-cruce-ai-putea-sa-i-mai-spui-ca-o-iubesti/
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu