Lumină din Lumină... lină. Ecouri de (din) lumină...

Darul tau pt eternitate, pentru Hristos este in inima ta,este chiar inima ta! „Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog, C-având puţină treabă azi cu Domnul M-a biruit în rugăciune somnul Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…” Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat, Cu mâna l-am atins peste veşminte… Se risipi cenuşa lui fierbinte Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?

Pagini

  • Pagina de pornire

miercuri, 28 ianuarie 2015

E trist ca nimeni să te știe - Mihai Eminescu


E trist ca nimeni să te știe


E trist ca nimeni să te știe,
Dar și mai trist să-ți zici mereu
Că te-a pătruns nimicnicie
Deși ai fost ca Dumnezeu.

Unde sunteți, iubiri deșarte,
Ochi mari ce nu-i mai pot uita?
O, fugi departe, fugi departe,
La ce mă-ngâni cu fața ta?

În vița lumii acestie,
Ce-i fără capăt și-nceput,
În toată neagra vecinicie
O clipă numai te-am avut.

De-atunci te chem din întuneric
Și amintirea ta dezmierd
Pân-ce răsai... un vis himeric,
Abia răsai... și iar te pierd.

Ca la un zvon ce lin adie
Urechea țin, mereu ascult...
Tot mai puțină armonie...
Pustiu din ce în ce mai mult.

Și din comoara-mi de suspine,
Cu amintiri, cu dor îmbrac
Acest amor bogat în chinuri
Și-n mângâieri de tot sărac.
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 14:22 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

luni, 26 ianuarie 2015

Aime-moi comme tu(seul) sais le faire - Ellie Goulding

Aime-moi comme tu sais le faire


Tu es la lumière, tu es la nuit
Tu es la couleur de mon sang
Tu es le remède, tu es la douleur
Tu es la seule chose que je veux toucher
Je n'ai jamais su que ça pouvait vouloir dire tant, tant
Tu es la peur, je m'en fiche
Car je n'ai jamais été aussi bien
Suis-moi dans le noir
Laisse-moi t'emmener au-delà de nos satellites
Tu peux y voir le monde que tu as créé, créé*
Alors aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?
Apparaissant, disparaissant
À l'orée du paradis
Chaque recoin de ta peau est un Graal sacré que je dois trouver
Seul toi peux enflammer mon cœur, l'enflammer
Ouais, je te laisse régler l'allure
Car je n'ai pas les idées claires
J'ai la tête qui tourne, je ne peux plus voir clair
Qu'est-ce que tu attends ?
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?
Je te laisse régler l'allure
Car je n'ai pas les idées claires
J'ai la tête qui tourne, je ne peux plus voir clair
Qu'est-ce que tu attends ?
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Aime-moi comme tu sais le faire, aime-moi comme ça
Touche-moi comme tu sais le faire, touche-moi comme ça
Qu'est-ce que tu attends ?

*Litt. : que tu as amené à la vie.
Source: http://lyricstranslate.com/en/love-me-you-do-aime-moi-comme-tu-sais-le-faire.html; Le nom de la traductrice: Effily ou Marianne
Ellie Goulding - Love Me Like You Do (Official Video)


Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 16:24 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

duminică, 25 ianuarie 2015

Because She Would Ask Me Why I Loved Her - by Christopher Brennan

Because She Would Ask Me Why I Loved Her

                                                                                by Christopher Brennan



If questioning could make us wise
no eyes would ever gaze in eyes;
if all our tale were told in speech
no mouths would wander each to each.

Were spirits free from mortal mesh
and love not bound in hearts of flesh
no aching breasts would yearn to meet
and find their ecstacy complete.

For who is there that loves and knows
the secret powers by which he grows?
Were knowledge all, what were our need
to thrill and faint and swertly bleed?

Then seek not, sweet, the If and Why
I love you now until I die:
For I must love because I live
And life in me is what you give.

Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 19:17 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Viata este un dar. Primeste-l, traieste-l, împlineste-l, daruieste-l!

Dar din dar se face rai!


'Viaţa este un dar; primeşte-l!' - Bhagavad Gita


'Viaţa are un scop; împlineşte-l!' - Bhagavad Gita



Atentie!!! Textul care urmeaza, exceptand imaginile care sunt proprietatea 'Google imagini', nu-mi apartine, ci îl are ca autor pe fratele meu, Voicila Georgian, care mi-a dat acceptul sa postez textul pe blogul meu personal. Eu doar l-am editat(si corectat) si i-am dat un titlu, sper eu, cat mai mai interesant!


Lumini si umbre...
Cred ca umbra ascundea mai mult decat lumina. Omul din fata ei suradea ca un copil... Intelegea si lumina si intunericul; acum era in lumina, insa abia iesise din intuneric, de aceea umbra parea ca ascunde ceva... Umbra ascunde imponderabilitatea sufletului si imposibilitatea de a fugi de el, de a-l lepada. Sufletul este lumina din jurul umbrei, este umbra, este paradoxul celui care intreaba si i se raspunde cu o intrebare.
Cateodata vreau sa intreb: 'Doamne, pe unde mi-a ratacit sufletul inainte sa mi-l daruiesti? De ce este atat de nelinistit?' Raspunsul pe care mi-l imaginez este: 'Ti l-am daruit! Pretuieste-i zbuciumul si nelinistirile, pentru ca prin ele îi vei afla pacea!'

Ce este sufletul?
Sufletul este intrebarea la care nu-mi poate raspunde trupul, este sunetul pe care mi-l canta o chitara, este mutenia din spatele unui cuvant, este ploaia care nu te uda, este vantul care sufla din interior, este dragostea pe care vrei s-o exprimi, dar te exprima ea celor ce le-o porti. Sufletul este daruire pentru ca ne-a fost daruit. El poate, in fapt, sa nu existe, insa exista pentru aceia care au o intrebare si sunt in cautarea unui raspuns sau pt aceia care au deja un raspuns si-si pun mereu noi si noi intrebari, interogandu-se neincetat si cautand raspunsuri la intrebari care, pt cei mai multi dintre noi, raman doar un mister...

Oamenii imi sunt straini, nu si omenescul, nu si omenia... Imi e mai familiara umbra unui arbore decat atingerea unui om; gasesc mai multa onestitate in nemiscare pentru ca imi seamana a principialitate, a ceva la care sa ader sau, macar, la care sa sper: sa fiu de neclintit - sa iubesc ceea ce nu se poate iubi, sa traiesc viata a o mie de gesturi, dar al caror sens sa-l stiu numai eu.

Inca mai visez: un geam aburit si cateva picaturi de apa care si cauta drumul, de fapt, gravitatia li-l dicteaza. Dincolo de fereastra - soarele, o poiana plina de flori, cred ca e primavara; inauntru un tanar, un visator, un pic razvratit, mai mult ciudat, inca mai crede in dragoste, inca mai crede ca oamenii sunt la/în esenta buni, insa ne scapa noua acea esenta, acea influenta... (poate Dumnezeu!).
Nu putem vedea in ceilalti ceea ce nu avem in noi insine, si asta o spune un singuratic! In singuratate descoperim adevarata utilitate a sinelui - aceea de a-si cauta valorile, independent de ceilalti, tocmai pentru a putea exista si trai printre ei.
La capatul a ceea ce nu intelegem ne asteapta o furtuna, care inceteaza in momentul in care acceptam ca nu putem intelege totul si ca tocmai asta ne face oameni- misterul.

P.S. Ascult întotdeauna cu placere vocea care imi spune: 'Scrie!' Insa mi-e teama sa întreb 'Ce?', 'Cum?' sau 'De ce?'. Mi-e teama de linistea din spatele ei, de aceea tac si ascult, atat cat va binevoi sa-mi vorbeasca!









'Sensul vietii este sa-ti gasesti cadoul/darul. Scopul vietii este sa-l daruiesti/sa-l dai mai departe.' - Pablo Picasso

Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 17:02 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Ardere de tot - Virgil Maxim(1923-1997)

Ardere de tot

…Aici răsare-n mine o chilie
În care s-a sfinţit un pustnic blând…
Zidea virtuţi cereşti în trup plăpând
Şi-n ochi purta smerită bucurie…

De priveghere lungă – albă floare –
Se rezema cu fruntea de pervaz
Şi luna-i săruta sfinţit obraz
Când i-asculta cuvântul ca o boare:

„O, vino, rob rău, somnule, şi-mi poartă
Cu tine visul, peste unda moartă…,
Un ceas de vreme urcă-mă şuviţă
În Crama-Împărătească, rod-de-viţă!…”

De funia nădejdii viu s-agaţă
Şi-n rugăciune treaptă-naltă suie…,
Amiezile simţirilor descuie
Şi Îngerilor, iată-l, faţă-n faţă.

L-au îmbrăcat cu-a cerului armură…,
Cu neaua-înţelepciunii-apoi l-au nins
Purificându-i duhul, înadins,
Să fie-asemeni lor, chip şi măsură!…

Un înger a făcut un semn în cer!…
El vede Faţa lumii Nevăzute…,
Cuvintele aude…, nenăscute,
Cu inima topeşte vămi de ger!…

De câte ori pământul, fără splină,
Se duce, taur negru, rostogol,
De câte ori îl săgetează-n gol
Harapi cornuţi, mereu în nehodină?…

Un sul de carte-i cerul strâns cu nod
Şi ultim semn pământu-n alfabet…
Altarul Viu al Marelui Profet
Primeşte jertfa, Ardere-de-tot!…

În Rugăciunea-focului, adoarme…
Târziu, lumina candelei se stinge…
Un înger furişându-se-n chilie
Deasupra frunţii nimb subţire-i ninge!…
Vrăjmaşii gem la pragul lui pe coarne!…

Movilă-i stă nisipul lângă uşă…
A tot crescut rugina pe zăvor,
Uleiul a-nflorit într-un ulcior,
Dar trupu-i stă-n genunchi, deşi-i cenuşă…

Pe-o laviţă, alături, rânduite
Mai multe cărţi.
Pe-o foaie, în Ceaslov,
Scrisese el sfinţitul lui hrisov
În patru rânduri, vorbe aurite:

„Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog,
C-având puţină treabă azi cu Domnul
M-a biruit în rugăciune somnul
Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…”

Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat,
Cu mâna l-am atins peste veşminte…
Se risipi cenuşa lui fierbinte
Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?


* Poezie scrisa de Virgil Maxim, inchinata memoriei lui Valeriu Gafencu. 

Momentul/sentimentul poetic exprimat(redat) la final, pe care il traieste atat poetul, cat si cititorul, ne poarta, fara doar si poate, pe culmile Sublimului! Am scos in evidenta strofele cela mai impresionante/expresive...
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 15:02 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

marți, 20 ianuarie 2015

Prizonierul - Vasile Voiculescu

Prizonierul


                                                  de Vasile Voiculescu

Uneori calcă cineva în inima mea,
Calcă aprins, parcă s-o ia.
O măsoară în jos şi-n sus.
Eu tac, ascult şi adast supus:
O fi boala, o fi moartea
Nu mă răvrătesc, asta mi-e partea.
Mă doare, dar nu mi-e frică
Numai inima se face mică, mică...
Într-o noapte paşii largi, tot mai largi...
- Domol, inimă, că te spargi.
Strig la ea -eşti nebună?
Ea-mi bate-n urechi să-mi spună:
Omule, scoală, este El!
-Care El? Cine? Stai niţel!
El, Domnul, gâfâie ea,
Ne măsoară cu pas de stea...
Eu dintr-o dată-mi încordez tăria
Cataracată mă inundă bucuria:
- Oh, Te-am prins, Doamne, nu mai scapi, te ţin prizonier...
- "Bine, zâmbi El, ţine-Mă o clipă" - Ah, gemui, pier...
O clipă, inima mi se făcuse Cer.
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 10:34 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

Ca un cerb - Virgil Maxim (1923-1997)

Ca un cerb…

                                    de Virgil Maxim

„Cum doreşte un cerb
izvoarele de apă,
aşa Te doreşte sufletul meu
pe Tine, Dumnezeule!...
                (Psalm 41, 1) 

Ca un cerb însetat de izvoare,
Te mistui în sufletul meu,
năzuind spre lumini viitoare
Te-adulmec prin noapte, mereu...

Pe urcuşul de stânci colţuroase
pipăi cu copita subţire,
bănuiesc şi-alerg după miroase,
gând-viu, însetat de iubire.

În poieni sau sub crengi, la răcoare,
adormind, Te simţeam duios cânt,
adiind peste toate o boare...
Dar Te-ascunzi, ca sămânţa-n pământ!...

Peste buza genunii, în bezne,
peste culmea cu muchii de-argint,
prin văzduh, Te-am cătat, ca-ntr-o iesle,
să Te văd, să Te-aud, să Te simt!...

Printre tancuri, în joc de sidef,
Te-am pândit împletit din lumini...
Dar în fulger Te-ascunzi şi în ev,
scânteiere prin ochii senini...

La pârâu, în genunchi, să Te beau,
să-Ţi aud paşii lini peste undă...
Nici în ape de Chipu-Ţi nu dau,
toate apele ştiu să Te-ascundă!...

Nicăieri nu Te văd, fiindcă toate
sub eterna-Ţi Mărire le ţii
mai presus de pliniri şi izvoade,
eşti Stăpân peste lumi şi vecii...

Din pământ, ca dorinţa din sânge,
şi din ape, viaţă împins,
din văzduh încercând a Te smulge,
în al Dragostei-Foc Te-am cuprins...

Eşti în mine ca astrul în rază,
ori parfumul luminii-n văzduh
şi ca apa în care lucrează,
cu puterea-i de foc, Sfântul Duh!...

Spre Izvorul-iubirii curate
năzuind, pui-de-cerb-însetat,
m-am aprins nou luceafăr în noapte
şi-n urcuş, din izvor, Te-am gustat!...
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 10:24 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

luni, 19 ianuarie 2015

Esti Icoana sufletului meu - Marian Voicila

Esti Icoana sufletului meu

I
Eu sunt 'lut viu'

Nu sunt un sfant, nu sunt un vas ales al Tau, sunt doar 'lut viu',
Tocmai de aceea Te-am tatuat adanc si vesnic in sufletul(cugetul) meu
Ca sa nu-Ti duc(simt) lipsa niciodata.
Cand plang, esti lacrima mea cea pura si nevinovata,
Tu, singur, esti un izvor limpede si sfant, de vreme ce esti fara de pata,
Singurul ce poti curata o fire atat de denaturata/desfranata/intinata.
Pentru mine, cel mai frumos cadou,
Ar fi sa devin o icoana, in 'Camara Ta', Mirele meu,
Asa cum Tu esti o icoana in casa mea si-n sufletul meu.
Si daca nu-Ti pot fi un sfant tablou,
Atunci, lasa-ma, sa-Ti fiu macar asternut sub piciorul Tau
Si Tu cand vei pasi pe trupul meu,
Devenit pamant si-mprastiat in zari de vant,
Vei sti c-am fost om bun, cinstit si bland, biet calator pe-acest pamant, calauzit de Duhul Tau Cel Sfant
Si vei mai sti si vei simti c-ai fost(facut) mereu (o) parte din Fiinta mea
Si Stapan peste Inima, care a fost dintotdeauna Imparatia Ta.
Si din pamant, inima mea Te va chema incet si bland,
Prin acelasi etern glas duios, sa te asezi(pe) si sa dai viata buzelor de tina, cu care eu vesnic Iubirea-Ti cant!
Nu voi striga, nu voi tipa, nu voi urla!
Fiind doar pamant ori poate praf in vant, voi bate bland/lin cu pulsul meu tacut in talpa Ta,
Care sa-Ti aminteasca de devotiunea mea,
Sa-Ti aminteasca de un nebun, pe lume - doar un calator pribeag, care a existat si a trait 
Si care, mai presus de toate, mai mult decat orice si pe oricine, pe Tine sincer si curat Te-a dorit
Si, gandindu-se indelung la Tine, acel nebun Te-a adorat, Te-a contemplat, Te-a respirat si Te-a iubit,
Lasandu-Te pe Tine sa traiesti in/prin el, astfel si el, la randu-i, viata Ti-a trait si Evanghelia a implinit!
Voi bate bland, sfios si lin, ca o adiere de vant, la usa cea, tainic, zavorata de Preaplin si prea multe mistere,
Asa cum Tu Insuti m-ai invatat, cand printr-un sfant sarut si-o mangaiere, 
Ai reusit sa ungi, s-ajungi(la) si sa patrunzi o inima ruginita de prea multe pacate/patimi si durere, 
Devenind cheia inimii mele si pasind pe un prag care, timp indelungat, a fost zavorat de-o sfanta, muta si nemarginita(imensa/mare) durere...

II
Tu esti toata dorirea mea... si Taria!

Am crezut in Tine cu toata fiinta mea!...
Nu mi-e rusine sa-mi marturisesc Iubirea
Cand stiu/simt ca doar prin Tine mi-am aflat rostul si menirea.
Pustiu si gol as fi, fara Iubirea Ta!
Strain de Fata Ta, tot Ti-as cersi Iertarea si Iubirea...
Tocmai de aceea, Ti-am daruit inima mea intreaga!
Si vreau sa-Ti faci din ea 'Camara Ta' cea draga!
Nu vreau sa-Ti cer prea mult, nu cer si nemurirea;
Stiu cata durere si suferinta presupune desavarsirea.
Iti cer doar sa nu-mi pleci din inima si gand, 
Caci n-as putea trai, lipsit de Duhul Tau Cel Sfant
Si cand voi fi pamant si pulbere in vant,
Nu-ti cer sa-mi lasi(sa iau cu mine) decat o amintire: Numele Tau, Iubire!
Si-mprastiat in vant, Iti voi aminti de-un Sfant Legamant
Si-Ti voi sopti tainic si bland, prin fosnete de frunze purtate pe aripi de vant
Si-n clipocit/murmur de ape si izvoare, voi face sa susure si sa curga vesnic spre-a marii nesfarsite hotare,
Un sfant Cuvant si tainic gand al inimii mele: Numele Tau  de Mire! Tu, Doamne, esti Iubire!
Nu-Ti cer decat atat - ceea ce ai lasat cu legamant:
Viaza-ma, Iubire! Cand vei veni sa ne chemi pe toti la desavarsire!
Viaza, Doamne, pe robul Tau! Viaza-ma, Stapanul/Domnul si Mirele meu!

Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 15:45 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Locația: Buzău, Romania

vineri, 16 ianuarie 2015

Atât de fragedă... - Mihai Eminescu


Atât de fragedă...

                                      de Mihai Eminescu

Atât de fragedă, te-asameni
Cu floarea albă de cireş,
Şi ca un înger dintre oameni
În calea vieţii mele ieşi.

Abia atingi covorul moale,
Mătasa sună sub picior,
Şi de la creştet pân-în poale
Pluteşti ca visul de uşor.

Din încreţirea lungii rochii
Răsai ca marmura în loc -
S-atârnă sufletu-mi de ochii
Cei plini de lacrimi şi noroc.

O, vis ferice de iubire,
Mireasă blândă din poveşti,
Nu mai zâmbi! A ta zâmbire
Mi-arată cât de dulce eşti,

Cât poţi cu-a farmecului noapte
Să-ntuneci ochii mei pe veci,
Cu-a gurii tale calde şoapte,
Cu-mbrăţişări de braţe reci.

Deodată trece-o cugetare,
Un văl pe ochii tăi fierbinţi:
E-ntunecoasa renunţare,
E umbra dulcilor dorinţi.

Te duci, ş-am înţeles prea bine
Să nu mă ţin de pasul tău,
Pierdută vecinic pentru mine,
Mireasa sufletului meu!

Că te-am zărit e a mea vină
Şi vecinic n-o să mi-o mai iert,
Spăşi-voi visul de lumină
Tinzându-mi dreapta în deşert.

Ş-o să-mi răsai ca o icoană
A pururi verginei Marii,
Pe fruntea ta purtând coroană -
Unde te duci? Când o să viï?

Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 15:04 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

marți, 13 ianuarie 2015

O poezie cu versuri sublime: Dor de tine - Gilda Stoian

Dor de tine

                                de Gillda Stoian

 Cum să striveşti în palme stele,
Când lacrima îşi spune ruga?
Cum să nu cânţi, când de durere
Apusul îşi sărută umbra?
Şi cum să zbori, când curcubeul
Născut din rouă şi tăcere
În noapte îşi culege eul
Din zbuciumul fiinţei mele?

Cum poţi să râzi, când visul plânge?
Şi cum să dormi, când ziua doare?
Cum să-nţelegi când viaţa-ţi strânge
Apocalips de dor şi mare?
Şi cum să crezi în Cer şi-n Oameni
Când sufletul dezminte firea?
Cum să iubeşti, când din iubire
Azi strângi la piept doar risipirea?

Cum să fii bun, când totul minte?
Cum să mai ierţi, când totul doare?
Cum poţi să uiţi şoapta fierbinte
Rostită-ntr-un altar de soare?
Şi cum să ceri nemărginirii
Să îţi arate-n larg hotarul
Când nu-i poţi spune fericirii
Că vrei să îţi alunge-amarul?

Cum să te strig, când eşti departe?
Cum să-ţi sărut în vis privirea,
Când tu te temi că zori deşarte
Ţi-aştern în braţe amăgirea?
Şi cum să-ţi spun că doru-n mine
Nu minte şi nici nu trădează
Când tu, tăcut, te-nchizi în tine
Şi nu simţi noaptea că visează?

Cum să te chem, când ştiu că-n noapte
Nu vrei s-auzi a mea chemare...
Cum să nu cad, când eu din şoapte
Nu pot să-nalţ un vis spre soare?
Şi te iubesc aşa cum omul
Iubeşte doar o dată-n viaţă!
Dar eu iar pierd… Şi risipirea
ingroapa stropii de speranta.
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 12:11 3 comentarii:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

duminică, 11 ianuarie 2015

Durerea - Vasile Voiculescu; Iisus este, prin excelenta, 'un Om al durerilor'.

Durerea 

                                       de Vasile Voiculescu

 Oprită să se urce în Ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi, să-şi facă vânt,
Ci calcă, peste lespezi încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...
Braţele-i vântură cenuşă şi lut,
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la-nceput.

În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă,
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, craiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... Dar când somnul o doboară,
În miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.



Un lucru trebuie sa invatam cu totii in viata: sa ne plecam in fata celui suferind!



    A batut la usa ta, Cineva 

A bătut la uşa ta, Cineva;
Si n-a deschis nimenea.
În tăcerea negrei nopţi
Stă un Om şi plânge,
Faţa lui e numai răni,
Pieptul numai sânge.

Cine eşti Străin pribeag, cine eşti?
De-al cui dor Tu pribegeşti?
Pentru cine Ai rabdat
Bice fără număr?
Ce povară Ţi-a lăsat
Rana de pe umăr?

Eu sunt Omul ce slujesc tuturor,
Un Om al durerilor.
Nimeni plată nu Mi-a dat
Numai spini şi ură,
Numai răni şi lovituri
Pieptul mi-L umplură.



Eu sunt Pâinea ce s-a frânt lumii-ntregi,
Şi sunt vinul Noii Legi.
N-am venit să plâng în drum
Răni usturătoare,
Plâng pe cei ce-si pierd acum
Ultima chemare.

A bătut la uşa ta, Cineva,
O, deschide-i, nu mai sta!
Nu-L lăsa să plece trist,
Poate niciodadă
Mâna Lui la uşa ta
N-are să mai bată.
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 12:55 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest

joi, 8 ianuarie 2015

Hristos, Lacrima sfintitoare a Tatalui ceresc!

                    Imi place sa cred ca intreg Universul nu este altceva decat un ocean de atomi (unii sustin ca este chiar o holograma, o iluzie, afirmand cu tarie ca adevarata esenta a lucrurilor nu se afla in lumea materiala, ci dincolo de ea, in Spirit si in Adevar, caci, asa cum precizeaza si scriitorul francez Antoine de Saint-Exupéry - in 'Micul Print' - "ceea ce este esential este invizibil pt ochi; doar cu inima poti vedea cu adevarat"; inima poate simti si percepe multe informatii, forte/entitati si energii/vibratii energetice, dar, prin slabiciunea propriei firi, intinate si denaturate de patimi/pacate, omul nu va intelege sensul si menirea propriei existente in acest vast/imens si nesfarsit Univers, decat numai atunci cand mintea sa - cu gandurile ei - se coboara in inima si gandirea este trecuta prin filtrul inimii simtitoare, caci trebuie sa stiti ca 'inima este plamadita din cel mai simtitor aluat'; iar cand mintea coboara in inima si se uneste cu aceasta, atunci inima devine 'intelegatoare', iar mintea dobandeste si ea o simtire a ei, specifica/particulara si individuala, numita de Sfintii parinti 'simtire a mintii' si care difera de la un om la altul, fiind dobandita numai prin inaltarea cugetului si a inimii, intru totul si cu toata dorirea, inspre Dumnezeu; Omule, nu fii de piatra, nu fii doar 'un pamant nesimtitor si rece' ca in poezia eminesciana, ci deschide-ti inima si primeste in ea tot Universul si odihneste-l in inima ta, plamadita din cel mai simtitor aluat, caci, cum bine este scris in cartea scriitorului grec N. Kazantzakis, nici cerurile, nici adancurile nu-l pot cuprinde pe Dumnezeu, ci doar inima omului, plina de smerenie si de iertare, caci omul insusi este si el un mic univers, un microcosmos. Asa ca, omule, ai grija ca niciodata sa nu ranesti o inima de om si nici vreo alta fiinta/vietate, fie ea cat de mica si de insignifianta sau oricat ar fi de urata si de rea, afara numai atunci cand viata iti este pusa in pericol sau, la nevoie, pt a-ti potoli foamea, care este o necesitate cotidiana, cerand, in mod necesar si obligatoriu, iertare Marelui Spirit Universal, precum odinioara indienii, pt sacrificarea si suferinta produsa animalului jertfit, caci acest Spirit salasluieste in toata Faptura si in intregul Univers, si  toate cate sunt au fost lasate cu un scop de Creatorul intregii Fapturi, iar la judecata, vom da socoteala, fiecare dintre noi, pt fiecare gand, intentie - vadita sau ascunsa, cuvant si fapta, cat si pentru binele pe care-l puteam face si nu l-am facut sau pt ca, fiindu-ne revelat Adevarul, din frica, din comoditate, poate chiar si din mandrie, L-am tainuit si L-am ascuns, precum cel care si-a ascuns bunaoara talantul in pamant si nu L-a inmultit, iar nemarturisindu-L pe Hristos, acele persoane indiferente si reci nu-L vor mai afla niciodata, decat numai la Infricosatoarea Sa Judecata, si mare stramtorare va fi atunci pentru cei care nu s-au cait amarnic pt pacatele si greselile lor si care niciodata nu L-au cautat si nu L-au cercetat pe Hristos, care dintotdeuna s-a ascuns si inca se ascunde tainic sub toate chipurile si prototipurile imperfecte si suferinde ale Fiintei umane, ale aceluiasi Arhetip uman si universal, cersindu-ne necontenit Iubirea ca sa ne dea in schimb mantuirea pt milostenia pe care am facut-o si inca o facem, in toata vremea vietii noastre pamantesti, fata de cei saraci, necajiti, suferinzi/bolnavi, orfani, goi, flamanzi si insetati; cativa lei, o bucata de paine, niste mancare, un pahar cu apa, o haina chiar veche si purtata, o vorba buna, o privire/atitudine/voce blanda si milostiva - care mangaie si alina, o rugaciune, empatia noastra si parerea noastra de rau pt cel aflat in durere si nevoi, chiar si numai una dintre aceste fapte de milostenie poate fi de ajuns, dar faptele acestea de milostenie, omule, daca iti permiti, fa-le cat mai des, iar daca nu se poate si nu-ti permiti sa faci  zi de zi acest bine unei persoane aflata in suferinta si nevoi, fa milostenie macar saptamana de saptamana, iar daca nici asta nu poti sa faci, straduieste-te sa faci milostenie macar luna de luna, chiar in perioada cand iti incasezi salariul/pensia! Asa sa-ti ajute Dumnezeu! In ceea ce priveste menirea fiecarui om pe Pamant, cat si in Univers, trebuie spus ca omul nu are un destin predeterminat/programat, nici nu este predestinat, cum credeau si inca mai cred unii oameni, adepti ai calvinismului - o doctrina protestanta, ci fiecare om este lasat, prin liberul arbitru, sa-si aleaga sau sa-si croiasca/teasa/urzesca propriul destin, pornind bineinteles de la anumite date/informatii genetice, inscrise in ADN-ul fiecarei persoane, pe care fiinta umana le mosteneste in mod obligatoriu de la predecesorii ei, in principiu de la parinti; un destin pe care ulterior fiecare individ trebuie sa si-l asume, iar noi, cei botezati si imbracati in Hristos avem un singur destin, o singura Cale, o singura menire, o singura Iubire, o singura credinta si toate acestea reprezinta o datorie sfanta, iar nu o obligatie care ne este impusa cu forta; o datorie pe care orice crestin trebuie sa si-o asume, in principiu, din simpla recunostiinta fata de Cel ce Totul a creat din nimic, iar pe om l-a chemat din Neant la existenta, iar daca nu avem aceasta recunostinta fata de Hristos Dumnezeu, nici macar nu ne putem numi crestini - decat poate numai cu numele - caci cel ce poarta numele de crestin trebuie sa onoreze si sa cinsteasca acest nume, dar mai ales sa-l apere, dupa taria caracterului si vointei sale, precum si dupa putinta/puterea sa, prin gandirea, vorbele, faptele, purtarea, vointa si insusi viata sa, care toate trebuie predate lui Hristos, asa cum ne invata randuiala Sfintei Liturghii, care prin cinstitul preot/slujitor al Domnului si Arhiereului universal, Iisus Hristos, ne cere ca 'pe noi insine si toata viata noastra Lui Hristos, Dumnezeu sa o dam', caci El este cu adevarat 'Calea, Adevarul si Viata' si numai in El exista implinire si desavarsire. Toti suntem datori cu o moarte, dar cei ce cred cu tarie si-L iubesc neconditionat pe Hristos, nu vor muri niciodata, caci ei privesc moartea ca pe o adevarata binecuvantare si bucurie, prin pragul careia trec/ajung la adevarata Viata, dar pt a ajunge la adevaratul Izvor al Vietii vesnice, toti cei ce ne numim crestini trebuie sa ne nastem, sa ne botezam cu apa si foc/har sfintitor, sa crestem, sa ne ichinam lui Hristos, sa patimim, sa ne rastignim si sa murim, pentru ca in final sa inviem alaturi de El, asa cum ne-a promis) iar umanitatea, ea insasi, este un ocean de atomi, numai ca acesti atomi ai Fiintei umane, in intregimea si integritatea ei, sunt niste 'atomi ganditori'(fiinte individuale/unice/oameni/persoane/indivizi) care sunt legati si interconectati intre ei de/prin Iubire, formand un singur Trup al unei singure Fiinte. Astfel, conform acestei perpective, oamenii pot fi considerati ca fiind firimiturile aceluiasi Trup, aceleiasi Fiinte christice, reprezentate pe pamant de Sfanta Apostoleasca si Soborniceasca Biserica, intemeiata la Cincizecime, prin pogorarea Duhului Sfant asupra apostolilor sub forma unor 'limbi de foc'. Si precum Hristos a avut un singur Trup (vesmant carnal) si o singura inima, numai o Biserica, cea intemeiata la Cincizecime, numita si Biserica luptatoare, care se deosebeste de Cea triumfatoare, care este reprezentata de Sfintii din Ceruri, avand ca arhistratega nebiruita pe insusi Maica Domnului (care se roaga neincetat pt mantuirea celor de pe pamant) este una, unica, sfanta, apostoleasca, soborniceasca si de nedespartit!
                    Tocmai aici vroiam sa ajung, de fapt, la Iubire, ca sa spun ca atunci cand ma gandesc la cea mai importanta dintre virtuti, primul gand (si nume, in acelasi timp) care imi vine in minte este 'gandul Inimii' (Constintei) universale, tainic ascuns in inima celor ce-L iubesc sincer si curat(fara sa aiba intentii si scopuri ascunse) pe Dumnezeu, iar acest gand se confunda intotdeauna, cel putin la ortodocsii practicanti, cu Insusi numele Mantuitorului si Domnului nostru Iisus Hristos, pe care orice inima curata si nu numai, ba chiar orice inima, chiar si necuratita/ intinata si pervertita, dar care se vrea curatita si-si fagaduieste sincer viata si toata fiinta ei, pe de-a-ntregul, Maicii Lui Dumnezeu si Lui Hristos Insusi, orice inima asadar trebuie sa-L(numele/persoana Mantuitorului) cheme fara incetare, doar ca acest lucru este foarte greu de realizat si foarte rar intalnit si implinit, fara cusur, pana la desavarsire, numai atunci cand omul, adancit in Nelimitatul Dumnezeu, mai ales prin post, rugaciune (incluzand si acele suspine negraite, care conform anumitor parinti duhovnicesti, printre care si vrednicul de pomenire parinte Arsenie Papacioc, constituie ele insele cele mai profunde si sincere rugaciuni),  sinceritate si smerenie, precum si alte virtuti, se uneste cu Dumnezeu si devine el insusi Om, cu majuscula, si frate al Fratelui Celui Mai mare, al Domnului Iisus Hristos, a carui Iubire nimeni nu o poate ajunge/atinge.
                    Tot ceea ce vreau sa subliniez, de fapt, cu aceasta ocazie, prilejuita de Botezul Domnului nostru Iisus Hristos (la 6 ianuarie), ocazie cu care se sfintesc apele si oamenii primesc in dar de la Biserica pt a duce la casele lor apa sfintita (Agheasma Mare), este ca in acest ocean universal, format din simpli atomi si din atomi ganditori/simtitori (=oameni), Hristos este picatura/lacrima, venita de la marginile universului, este Lacrima Tatalui ceresc, picurand din inaltimi Lumina lina si neapropiata peste 'poporul' aflat in intuneric si in deriva pe marea cea neagra si involburata a patimilor/pacatelor. Ceea ce constituie cu adevarat o mare taina si un mare miracol(o minune) este cum de o 'simpla picatura'(am folosit adjectivul 'simplu' = umil, smerit, pt a sublinia faptul ca Hristos a fost, in primul rand, un om deplin, ca oricare dintre noi, care a cunoscut din plin durerea, patimirea si suferinta firii umane, drept pentru care in unele cantari este numit 'un Om al durerilor', care slujeste tuturor, precum in cantarea ortodoxa atat de cutremuratoare - 'A batut la usa ta Cineva' - Marian Moise), atat de curata si atat de pura, a reusit sa sfinteasca un intreg ocean, intreaga fire si faptura, intreg Universul, iar prin jertfa Lui curata si bineplacuta Tatalui ceresc, El nu numai ca a schimbat mersul istoriei si destinul omului pe pamant, precum si locul lui in Univers, ci a cutremurata temeliile trecutului, sfaramand barierele si obstacolele care stateau pana atunci in calea adevaratei Iubiri, care este genuina, neconditionata si mereu curata/pura. Aceasta picatura/molecula(de apa) christica a reusit sa schimbe sensul/directia de mers spre care se indrepta omenirea si sa inalte intreaga fire si faptura inspre cele de sus, inspre Dumnezeu. Hristos ne-a inaltat cugetul/mintei si simtirea, ridicand de la/pe pamant/Pamant cea mai grea Cruce, pe care o poarta in locul nostru, al tuturor, pana la sfarsit, caci El este cu noi in toata vremea, pana la Sfarsitul timpului, asa cum ne-a promis: 'Iisus va fi in agonie pana la sfarsitul lumii: nu trebuie sa dormim tot acest timp.' (Pascal - 'Misterul lui Iisus)'
                    Fericit este omul care poate spune impreuna cu Sfantul Apostol Pavel urmatoarele cuvinte:  'Am fost răstignit împreună cu Hristos şi trăiesc… dar nu mai trăiesc eu, ci Hristos trăieşte în mine. Şi viaţa pe care o trăiesc acum în trup o trăiesc în credinţa în Fiul lui Dumnezeu care m-a iubit şi S-a dat pe Sine Însuşi pentru mine…' (Galateni 2, 20)
Publicat de Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina la 17:22 Niciun comentariu:
Trimiteți prin e-mail Postați pe blog!Trimiteți pe XDistribuiți pe FacebookTrimiteți către Pinterest
Etichete: Adevar, Atomi, Cruce, Destin, Har, Iertare, Iisus Hristos, Inima, Kazantzakis, Lacrima, Marele Spirit, Microcosmos, Minte simtitoare, Ocean, Om, Pacate, Patimi, Picatura, Sfintenie, Univers
Locația: Buzău, Romania
Postări mai noi Postări mai vechi Pagina de pornire
Abonați-vă la: Postări (Atom)

Arhivă blog

  • ►  2018 (1)
    • ►  noiembrie (1)
  • ►  2017 (1)
    • ►  ianuarie (1)
  • ►  2016 (16)
    • ►  august (1)
    • ►  iulie (3)
    • ►  martie (2)
    • ►  februarie (1)
    • ►  ianuarie (9)
  • ▼  2015 (34)
    • ►  noiembrie (1)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (1)
    • ►  august (4)
    • ►  iunie (1)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (7)
    • ►  februarie (4)
    • ▼  ianuarie (12)
      • E trist ca nimeni să te știe - Mihai Eminescu
      • Aime-moi comme tu(seul) sais le faire - Ellie Goul...
      • Because She Would Ask Me Why I Loved Her - by Chri...
      • Viata este un dar. Primeste-l, traieste-l, împline...
      • Ardere de tot - Virgil Maxim(1923-1997)
      • Prizonierul - Vasile Voiculescu
      • Ca un cerb - Virgil Maxim (1923-1997)
      • Esti Icoana sufletului meu - Marian Voicila
      • Atât de fragedă... - Mihai Eminescu
      • O poezie cu versuri sublime: Dor de tine - Gilda S...
      • Durerea - Vasile Voiculescu; Iisus este, prin exce...
      • Hristos, Lacrima sfintitoare a Tatalui ceresc!
  • ►  2014 (78)
    • ►  decembrie (9)
    • ►  noiembrie (13)
    • ►  octombrie (1)
    • ►  septembrie (2)
    • ►  august (3)
    • ►  iunie (2)
    • ►  mai (3)
    • ►  aprilie (3)
    • ►  martie (9)
    • ►  februarie (27)
    • ►  ianuarie (6)

Marian EspritRoumain

Lumina din lumina lina... Ecouri de/din lumina
Je suis un mot de chair, peau de papier... I' m a dreamer and I'm not the only one...
Vizualizați profilul meu complet
Tema Filigran. Imagini pentru teme create de MarsBars. Un produs Blogger.