Durerea - Vasile Voiculescu; Iisus este, prin excelenta, 'un Om al durerilor'.

Durerea 

                                       de Vasile Voiculescu

 Oprită să se urce în Ceruri vreodată,
Durerea n-are aripi, să-şi facă vânt,
Ci calcă, peste lespezi încovoiată,
Înger pururi încătuşat de pământ.

Adâncu-i glas n-ajunge la stele...
Braţele-i vântură cenuşă şi lut,
Presărându-le peste răni grele.
Dar Domnul a ales-o de la-nceput.

În ochii ei luceşte, încă neînţeleasă,
Lumina, semnul Lui izbăvitor,
Şi a pus-o mai presus, craiasă
Şi pildă, îngerilor tuturor.

Ea nu ştie... Dar când somnul o doboară,
În miezul nopţii şi-al tăcerii,
Marii îngeri pe pământ coboară
Şi se pleacă de sărută picioarele durerii.



Un lucru trebuie sa invatam cu totii in viata: sa ne plecam in fata celui suferind!

    A batut la usa ta, Cineva 

A bătut la uşa ta, Cineva;
Si n-a deschis nimenea.
În tăcerea negrei nopţi
Stă un Om şi plânge,
Faţa lui e numai răni,
Pieptul numai sânge.

Cine eşti Străin pribeag, cine eşti?
De-al cui dor Tu pribegeşti?
Pentru cine Ai rabdat
Bice fără număr?
Ce povară Ţi-a lăsat
Rana de pe umăr?

Eu sunt Omul ce slujesc tuturor,
Un Om al durerilor.
Nimeni plată nu Mi-a dat
Numai spini şi ură,
Numai răni şi lovituri
Pieptul mi-L umplură.


Eu sunt Pâinea ce s-a frânt lumii-ntregi,
Şi sunt vinul Noii Legi.
N-am venit să plâng în drum
Răni usturătoare,
Plâng pe cei ce-si pierd acum
Ultima chemare.

A bătut la uşa ta, Cineva,
O, deschide-i, nu mai sta!
Nu-L lăsa să plece trist,
Poate niciodadă
Mâna Lui la uşa ta
N-are să mai bată.