Esti Icoana sufletului meu
I
Eu sunt 'lut viu'
Nu sunt un sfant, nu sunt un vas ales al Tau, sunt doar 'lut viu',
Tocmai de aceea Te-am tatuat adanc si vesnic in sufletul(cugetul) meu
Ca sa nu-Ti duc(simt) lipsa niciodata.
Cand plang, esti lacrima mea cea pura si nevinovata,
Tu, singur, esti un izvor limpede si sfant, de vreme ce esti fara de pata,
Singurul ce poti curata o fire atat de denaturata/desfranata/intinata.
Pentru mine, cel mai frumos cadou,
Ar fi sa devin o icoana, in 'Camara Ta', Mirele meu,
Asa cum Tu esti o icoana in casa mea si-n sufletul meu.
Si daca nu-Ti pot fi un sfant tablou,
Atunci, lasa-ma, sa-Ti fiu macar asternut sub piciorul Tau
Si Tu cand vei pasi pe trupul meu,
Devenit pamant si-mprastiat in zari de vant,
Vei sti c-am fost om bun, cinstit si bland, biet calator pe-acest pamant, calauzit de Duhul Tau Cel Sfant
Si vei mai sti si vei simti c-ai fost(facut) mereu (o) parte din Fiinta mea
Si Stapan peste Inima, care a fost dintotdeauna Imparatia Ta.
Si din pamant, inima mea Te va chema incet si bland,
Prin acelasi etern glas duios, sa te asezi(pe) si sa dai viata buzelor de tina, cu care eu vesnic Iubirea-Ti cant!
Nu voi striga, nu voi tipa, nu voi urla!
Fiind doar pamant ori poate praf in vant, voi bate bland/lin cu pulsul meu tacut in talpa Ta,
Care sa-Ti aminteasca de devotiunea mea,
Sa-Ti aminteasca de un nebun, pe lume - doar un calator pribeag, care a existat si a trait
Si care, mai presus de toate, mai mult decat orice si pe oricine, pe Tine sincer si curat Te-a dorit
Si, gandindu-se indelung la Tine, acel nebun Te-a adorat, Te-a contemplat, Te-a respirat si Te-a iubit,
Lasandu-Te pe Tine sa traiesti in/prin el, astfel si el, la randu-i, viata Ti-a trait si Evanghelia a implinit!
Voi bate bland, sfios si lin, ca o adiere de vant, la usa cea, tainic, zavorata de Preaplin si prea multe mistere,
Asa cum Tu Insuti m-ai invatat, cand printr-un sfant sarut si-o mangaiere,
Ai reusit sa ungi, s-ajungi(la) si sa patrunzi o inima ruginita de prea multe pacate/patimi si durere,
Devenind cheia inimii mele si pasind pe un prag care, timp indelungat, a fost zavorat de-o sfanta, muta si nemarginita(imensa/mare) durere...
II
Tu esti toata dorirea mea... si Taria!
Am crezut in Tine cu toata fiinta mea!...
Nu mi-e rusine sa-mi marturisesc Iubirea
Cand stiu/simt ca doar prin Tine mi-am aflat rostul si menirea.
Pustiu si gol as fi, fara Iubirea Ta!
Strain de Fata Ta, tot Ti-as cersi Iertarea si Iubirea...
Tocmai de aceea, Ti-am daruit inima mea intreaga!
Si vreau sa-Ti faci din ea 'Camara Ta' cea draga!
Nu vreau sa-Ti cer prea mult, nu cer si nemurirea;
Stiu cata durere si suferinta presupune desavarsirea.
Iti cer doar sa nu-mi pleci din inima si gand,
Caci n-as putea trai, lipsit de Duhul Tau Cel Sfant
Si cand voi fi pamant si pulbere in vant,
Nu-ti cer sa-mi lasi(sa iau cu mine) decat o amintire: Numele Tau, Iubire!
Si-mprastiat in vant, Iti voi aminti de-un Sfant Legamant
Si-Ti voi sopti tainic si bland, prin fosnete de frunze purtate pe aripi de vant
Si-n clipocit/murmur de ape si izvoare, voi face sa susure si sa curga vesnic spre-a marii nesfarsite hotare,
Un sfant Cuvant si tainic gand al inimii mele: Numele Tau de Mire! Tu, Doamne, esti Iubire!
Nu-Ti cer decat atat - ceea ce ai lasat cu legamant:
Viaza-ma, Iubire! Cand vei veni sa ne chemi pe toti la desavarsire!
Viaza, Doamne, pe robul Tau! Viaza-ma, Stapanul/Domnul si Mirele meu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu