'Tout homme digne d'être appelé fils de l'homme charge sa croix sur ses épaules et monte à son Golgotha.'
En français: 'Tu trouveras donc, lecteur, dans ces pages, la ligne rouge faite des gouttes de mon sang qui jalonne mon chemin parmi les hommes, les passions et les idées. Tout homme digne d'être appelé fils de l'homme charge sa croix sur ses épaules et monte à son Golgotha. Beaucoup, les plus nombreux, atteignent le premier, le second, le troisième degré, halètent, s’affaissent au milieu de leur marche et n'arrivent pas au sommet du Golgotha - je veux dire au sommet de leur devoir : être crucifiés, ressusciter, sauver leurs âmes. Ils défaillent, la croix leur fait peur, ils ne savent pas que la crucifixion est l'unique chemin de la résurrection, il n'y en a pas d'autre.
Il y a eu quatre degrés décisifs dans mon ascension, et chacun d'eux porte un nom sacré : le Christ, Bouddha, Lénine, Ulysse. Cette marche sanglante de l'une à l'autre de ces grandes âmes, à présent que le soleil se couche, j'essaie de la tracer sur ce carnet de route : comment un homme gravit, exténué, la montagne abrupte de sa destinée. Mon âme tout entière est un cri et mon œuvre tout entière est l'interprétation de ce cri.
Toujours, pendant toute ma vie, un mot n'a cessé de me tyranniser et de me cingler : le mot Montée. C'est cette montée que je voudrais dépeindre ici, en mêlant l'imagination et la vérité. Et aussi les traces rouges qu'a laissées mon ascension. Et je me hâte, avant de porter le « casque noir » et de descendre dans la poussière, car cette ligne sanglante sera la seule trace que laissera mon passage sur terre : ce que j'ai écrit, ce que j'ai fait,s'est inscrit et gravé sur l'eau, et a disparu.
Je crie à la mémoire de se souvenir, je rassemble ma vie dispersée dans le vent, debout comme un soldat devant le général, je fais mon Rapport au Greco; parce qu'il est pétri de la même terre crétoise que moi et que, mieux que tous les lutteurs qui vivent ou ont vécu, il peut me comprendre. N'a-t-il pas laisé lui aussi la même trace rouge sur les pierres?' (Lettre au Greco)
In romana: 'Aşadar, cititorule, vei găsi în aceste pagini firul roşu, închegat din picături de sânge, firul care marchează drumul meu printre oameni, patimi şi idei. Fiecare om, vrednic de a fi numit fiul omului, îşi poartă crucea pe umeri, urcând propria-i Golgotă. Mulţi, poate cei mai mulţi, ajung doar până la prima sau până la a doua treaptă şi cad fără suflare, la jumătatea drumului, fără să atingă vârful Golgotei, cu alte cuvinte să-şi împlinească menirea: să fie răstigniţi, să învie şi să-şi mântuiască sufletul. Tremură, se tem, îşi fac crucea, uitând că singura cale spre înviere este răstignirea. Altă cale nu există.
Patru au fost treptele hotărâtoare ale urcuşului meu şi fiecare poartă un nume sacru: Hristos, Buddha, Lenin, Odiseu. Drumul însângerat de la unul spre celălalt este ceea ce vreau să arăt în acest Itinerar, acum când soarele începe să apună: călătoria unui om cu sufletul la gură, urcând muntele vrăjmaş al destinului său. Sufletul meu e un Strigăt şi Opera mea, ecoul acestui Strigăt.
De-a lungul întregii mele vieţi, un singur cuvânt m-a umplut veşnic de nelinişte şi de chin, cuvântul Urcuş. Acest drum în sus aş vrea să-l descriu aici – împletire de ficţiune şi adevăr –, precum şi urmele pe care le-am lăsat în urcuşul meu. Sunt nerăbdător să termin cât mai repede, înainte de a-mi pune „coiful negru“ şi de a mă întoarce în ţărână, căci această urmă însângerată e singurul semn lăsat în trecerea mea pe pământ. Tot ceea ce am scris, tot ceea ce am făcut s-a înscris pe apă şi s-a dus la vale!
Îmi rechem amintirile, îmi adun viaţa spulberată în văzduh, mă aşez ca un soldat în faţa generalului şi îmi prezint Raportul meu către El Greco. Pentru că şi el e plămădit din acelaşi pământ al Cretei ca şi mine şi mă poate înţelege mai bine decât oricare luptător care trăieşte sau care a trăit. N-a lăsat şi el aceleaşi urme însângerate pe pietre?' (Kazantzakis, Nikos, Raport catre El Greco, Editura Humanitas Fiction, 2012)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu