O poezie foarte frumoasa si impresionanta!

            Sase pui si-o biata mama
                                                                                             de Vasile Militaru


Mai de mult, o randunica
Avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana,
Ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -sageata-
cautand, pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai.
Si-n iubirea-i nu odata
S-a culcat ea nemancata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntamplat nicicand:
Dintre pui, s-adoarma vre-unul
ars de sete sau flamand.
Nici n-a fost mai mandra mama
decat ea-ntre randunici,
Cand vazu-ntr-o zi ca puii
se facusera voinici!
Si n-a mai avut odihna
nici cat ai clipi, sub soare,
Pana cand, pe fiecare pui
nu l-a-nvatat sa zboare.
Dar, cand toti puteau sa plece
încotro voiau sub slava,
Randunica, istovita,
a cazut în cuib bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi
tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
Dragii mamii, eu de-aseara,
simt în inima un cui:
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor!!!
Dumnezeu mi-a dat putere,
- oricat am avut nevoi, -
Sa gasesc întotdeauna
hrana buna pentru voi...
Astazi fiindca sunt bolnava,
dragii mamii, se cuvine, -
Mari cum v-a facut maicuta,
sa-ngrijiti si voi de mine
Si ca nimeni dintre puii-mi
 sa nu simta ca mi-e rob,

Fiecare, sa-mi aduceti,
Zilnic, numai cate-un bob;
Ale voastre sase boabe
milostive, ma vor tine
Pana cand o sa vrea cerul
sa ma faca iarasi bine...

Ascultand cuvantul mamei,
au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile,
fiecare bobul lui...

Mai departe însa puii,
- beti de-al slavilor înalt, -
Fiecare-avand nadejdea
ca-i va duce celalalt, -
N-a mai dus nici unul bobul
si, uitata mucenica,
A murit atunci de foame
cea mai sfanta randunica.

Si-a ramas apoi povestea
trista, neluata-n seama,
Orisicui ai sta s-o spui,
Ca o mama îsi hraneste:
sase, opt sau zece pui,
Însa zece pui, adesea,
nu pot toti hrani o mama.