Darul tau pt eternitate, pentru Hristos este in inima ta,este chiar inima ta! „Să mă iertaţi, părinţilor, vă rog, C-având puţină treabă azi cu Domnul M-a biruit în rugăciune somnul Şi v-am lăsat cenuşa mea, zălog…” Dar, necrezând că-i mort cu-adevărat, Cu mâna l-am atins peste veşminte… Se risipi cenuşa lui fierbinte Şi, sărutând-o…, am plâns îngândurat!?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Oamenii, in caderea lor, au invatat sa iubeasca din nou, poate mai frumos ca la Inceput deoarece au invatat sa ierte si, asemenea unor ingeri cazuti pe Pamant din Iubire, au invatat sa se inalte din nou mai sus ca niciodata. Asemenea unui paianjen, ei si-au intins panza peste abisul necrutator, formand punti abisale la suprafata, la fund si intre. 'Sunt om si nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain.' Omule, intotdeauna sa te gandesti la acest motto inainte sa judeci. Dar in loc sa judeci, mai bine ti-ai asculta devenirea...Pace!
RăspundețiȘtergereFrumoase cuvinte. Ma intrebam, poezia apartine in totalitate Cameliei Stan, sau sunt si versurile tale? Nichita Stanescu a spus: Sunt un om viu. Nimic din tot ce-i omenesc nu mi-e strain. :)
RăspundețiȘtergereNu, versurile nu-mi apartin si cred ca sunt versuri create in intregime de Camelia Stan. Oricum, momentul este foarte frumos, inaltator...
RăspundețiȘtergereaşa e. :)
RăspundețiȘtergere