‘Mama’ sau ‘Tata’? Ce cuvinte spun copiii pentru prima data(> 1 an)?

Stiati ca?... 

                    Bebelusilor le este mult mai usor sa pronunte cuvantul Tata(Dada si Papa) decat Mama(aceasta parere/statistica este sustinuta cu argumente relevante si pertinente, reiesind din observatiile a numerosi psihologi/logopezi/psihoterapeuti, observatii care se intind pe durata a numerosi ani de munca si cercetare, pe durata mai multor decenii, uneori chiar pe durata unei vieti intregi, in cazul celor mai pasionati si devotati dintre acestia).

                    S-a demonstrat ca, la inceput(pentru prima data), celor mici(>1 an, de 2/3/ ani, uneori chiar de 4 ani, in anumite cazuri) le este (cu) mult mai usor sa pronunte cuvantul Tata(Dada si Papa) decat Mama. Se pare ca 'vina' o poarta literele ‘T’(‘D’ & ‘P’), care sunt mult mai usor de pronuntat decat litera 'M'. Oricum, la aceasta varsta atat de frageda, copilul nu constientizeaza ceea ce vorbeste, deoarece nu are proprietatea termenilor(cuvintelor) si nu intelege sensul/semnificatia lor. Iar/Si(chiar) daca cel mic spune ‘mama’(ma-ma)sau ‘tata’(ta-ta), el nu se adreseaza acestora, el nu ii striga si nu ii cheama, cel putin pentru moment, nu inca! El doar pronunta aceste ‘franturi de cuvinte’(cuvinte false si aparente/ pseudo-cuvinte), silabisind literele/grupurile de litere(silabe), deoarece el inca nu poate da un sens acestor ‘gânguriri’, acestor ‘cuvinte fragmentate’, nearticulate si silabisite(ex. de silabe: ma-ma, ta-ta, da-da, pa-pa, la-la, bu-bu), nestiind, de fapt, ceea ce semnifica ele cu adevarat. El doar lalalizeaza(la-la, tra/ta-la-la).

                    Asadar ‘mama’(ma-ma), ‘tata’(ta-ta) nu sunt cuvinte propriu-zise(asa cum nici 'la-la', 'ba-ba', 'bu-bu' nu sunt!) si nicidecum substantive la/in vocativ*, avand in vedere faptul ca aceste aparente si 'pseudo-apelative' nu reprezinta o adresare directa, o interpelare, un strigat al celui mic, deoarece este evident(logic) ca, la aceasta varsta atat de frageda, nu putem indica/gasi niciun receptor, caruia copilului sa i se adreseze in mod direct, in mod voit, in mod constient. Nu exista niciun dubiu in aceasta privinta!

                    Cu timpul, dupa ce va creste indeajuns de mare, el va ajunge intr-adevar sa se ataseze de aceste ‘cuvinte’ si sa le dea un sens(afectiv), atasandu-se nu atat de cuvinte cat mai ales de persoanele pe care el le asociaza cu aceste nume/cuvinte/apelative(din capul/mintea lui, din lumea lui). Abia atunci putem vorbi de existenta unui receptor, caruia copilul-emitator i se adreseaza, strigandu-l si chemandu-l, dar chiar si atunci functia conativa, care se axeaza intru-totul pe RECEPTOR/Destinatar(eplicatia: orice act de limbaj realizat de catre emitator presupune in mod automat si obligatoriu existenta unui receptor/destinatar, caruia emitatorul i se adreseaza si la care ar trebuie sa ajunga mesajul sau; aceasta relatie emitator-receptor este indispensabila oricarui tip de limbaj/vorbire/ discurs/dialog/sistem de scriere sau semne, in/din orice limba, chiar si atunci cand receptorul se confunda/este acelasi cu emitatorul, ca de ex. in auto-descriere, auto-analiza, auto-critica, memorii, notite personale, ori cand receptorii/destinatarii mesajului sunt mai multi, printre acestia putand sa se numere, in continuare, inclusiv emitatorul), poate sa nu se realizeze/manifeste decat partial.

                    Explicatia, d.p. meu d.v., este ca cel mic(bebelusul/bebele) ajunge sa aiba/sa poarte mai des pe buze un anumit nume/cuvant(ma-ma/ta-ta/da-da) pentru a ajunge in anumite situatii favorabile, care sa-i ofere/sa-i procure anumite avantaje, pentru a obtine ceea ce vrea (anumite foloase/avantaje) de la persoana care obisnuieste sa se ocupe si sa-i dedice/sa petreaca cea mai mare parte din timp cu el, oferindu-i cat mai multa afectiune(iubire, caldura materna/sufleteasca/ parinteasca) si o grija/atentie sporita. El reuseste sa spuna ca ii este sete ori foame etc., repetand anumite gesturi, gangurind(a-pa/pa-pa/a-pi/la-ti) si silabisind anumite litere/sunete(grupuri de litere + silabe) prin care el este obisnuit/invatat sa obtina 'cam' ceea ce vrea, lucruri de care are mare/neaparata nevoie, chiar aici, chiar acum!(lb. lat. 'Hic et Nunc').

                    Bineinteles ca o mama care se dedica trup si suflet copilului sau va intelege toate aceste semne ale micutului(sau aproape pe toate). Cel mic simte mereu nevoia sa atraga atentia celor mari(adultilor) asupra lui, el vrea intotdeauna sa se bucure de grija(atentia, afectiunea, iubirea) celor din jur si sa le spuna ca este dependent de mama lui, ca viata lui depinde de grija si atentia pe care cei din jur(parinti/mama, tata, bunici) i le ofera neconditionat, ca are nevoi fiziologice primare(de baza: apa, lapte, mancare/hrana; plus ca trebuie si schimbat, si spalat) si spirituale(hrana spirituala: afectiune + caldura materna, o imbratisare materna care sa-l incalzeasca, si la propriu, o imbratisare materna insotita de o bataie usoara pe umar, care sa-l mangaie/sa-l aline si sa-l linisteasca), absolut normale si necesare! O mama dedicata/devotata, trup si suflet, ii poate oferi copilului ei toata iubirea, grija si atentia de care cel mic are nevoie. O mama, numai o mama poate face toate acestea; o mama dedicata, grijulie, iubitoare care stie ca pruncul ei are nevoie de tot timpul de care ea(in calitate de/ca mama) dispune si pe care i-l poate oferi: ‘Cel mai mare dar pe care il poti oferi cuiva este timpul tau, atentia ta, iubirea ta, grija ta.’(- Joel Osteen)

‘Cel mai mare dar pe care îl poți oferi cuiva este timpul tău, atenția ta, iubirea ta, grija ta... Timpul tău, pentru că dăruiești o bucată din viața ta pe care nu o vei mai lua niciodată înapoi.’

‘Aşa era mama în vremea copilăriei mele, plină de minunăţii, pe cât mi-aduc aminte: şi-mi aduc bine aminte, căci braţele ei m-au legănat când îi sugeam ţâţa cea dulce şi mă alintam la sânu-i, gângurind şi uitându-mă în ochi-i cu drag! Şi sânge din sângele ei şi carne din carnea ei am împrumutat, şi a vorbi de la dânsa am învăţat. Iar înţelepciunea de la Dumnezeu, când vine vremea de a pricepe omul ce-i bine şi ce-i rău.’(Amintiri din copilarie - Ion Creanga)

‘Cea mai veche carte din lume este o mama, cea mai frumoasa carte din lume este o mama.’(Grigore Vieru)

 

*Iata ce gasim pe Wikipedia: ‘În lingvistică, se numește vocativ cazul ce exprimă interpelația directă a unei persoane prin folosirea apelativului (nume propriu sau termen de adresare). În limbile cu declinări, acest apelativ primește marca vocativului. Pot avea cazul vocativ în special substantivele nume de persoană. În cazuri rare și doar dacă sunt personificate, se pot folosi la cazul vocativ și substantivele ce definesc obiecte neînsuflețite. Este caracterizat prin intonație suplimentară, topică mobilă și virgulă sau semnul exclamării.’ (Sursa:https://ro.wikipedia.org/wiki/Cazul_vocativ)

Pagina web, de unde m-am inspirat si care m-a facut(determinat) sa scriu acest articol este urmatoarea(dupa cum puteti observa, ceea ce am scris nu este deloc un simplu ‘un copy-paste’):

http://parinti.acasa.ro/cresterea-copilului-365/primele-cuvinte-ale-bebelusului-de-ce-spune-mama-sau-tata-177779.html#.VjtcVoxkMiQ.google_plusone_share

To be a mother is a full-time job, for life(Pro-bono!)! Please watch the next video(access the given link by clicking on it or by giving copy-paste), if you still have any doubts!

https://www.youtube.com/watch?v=HB3xM93rXbY

Thank you, mom, for everything! Please forgive me for upsetting you almoast every day(yesterday, today and even tomorrow, cause the possibility to upset you is always there, present in every day/day by day(daily)! Right here, right now(‘Hic et Nunc’), I also ask for your forgiveness, if I’ll ever do it again. If I’ll ever upset you again, I beg you to forgive me, please!

Sursa imagini/fotografii: Google imagini

Inima de copil si aripile frante...

Poveste pentru copii, morala pentru adulţi

                    Nicusor este un copil sarman ce locuieste la tara impreuna cu mama si cu cei noua frati ai lui. Tatal munceste cu ziua la un om cu stare, in speranta unui trai mai bun, si lipseste cu lunile de acasa. Dar nu asta conteaza, caci povestea noastra il priveste numai pe Nicusor. Asadar, pe cand facea baiatul plimbarea obisnuita, de zi cu zi, observa la radacina unui nuc un puisor de randunica, zgribulit si vai de el care se legana pe picioare. Puiul incercase sa zboare, dar fiind la prima incercare se pare ca a esuat. Milos, din fire, si milostiv - asa cum fusese invatat in spiritul Bisericii de parintii lui, buni crestini, Nicusor lua atunci puiul inert si cu o aripa sangeranda, caci puiul avea sange pe o aripa, si-l duse acasa, unde-l aseza la caldura, intr-un fes. Rupea firimituri foarte mici, chiar minuscule dintr-o paine(caci ciocul puiului era foarte mic), incercand mai apoi sa i le indese cu grija puiului pe gat. Cu degetele lui micute si fragede, incerca sa deschida ciocul fragil al puiului de randunica si in acelasi timp sa-i indese firimitura de paine pe gat, asa cum ar face-o mama lui, randunica. Culmea era ca puiul, dupa ce primea firimitura de paine, isi deschidea ciocul si scotea din micul lui gatlej un sunet necunoscut pentru Nicusor, ca si cum ar fi cerut in continuare mancare de la mama lui, dar baiatul, dupa cum am mai spus, nu stia acest lucru.

                    Minunat la acest copil este ca avea o inima de mama si asta se va vedea si in cele ce vom povesti in continuare, caci uimitor nu era felul in care ii dadea mancare bietei creaturi, ci felul in care ii dadea apa. Asfel, a incercat baiatul de mai multe ori sa-i puna apa intr-un capacel si sa-i dea sa bea cu forta, indesand-o cu ciocul in apa din capacel, dar pasarea ii dadea impresia baiatului ca este chinuita, ca nu-i place, ca nu asa procedeaza mama lui. Nicusor se atasase mult de pasare si dorea sa-i asigure toata atentia lui si toata asistenta pe care, el, un biet copilas, putea sa i-o ofere. Atunci Nicusor si-a intrebat mama de ce opune pasarea rezistenta atunci cand ii da sa bea apa si, astfel, a aflat baiatul de la mama lui ca unele pasari isi hranesc puii aducandu-le hrana si apa de la izvor in cioc. In acel moment, a gandit copilasul in inima lui sa procedeze la fel ca sa-i faca viata mai comoda puiului cazut tocmai de sus, din copac. Lua cate un pic de apa in gura, cat sa se umezeasca apoi, apropiindu-se de nefericitul pui, isi deschidea gura si punea biata creatura cu ciocul pe limba lui iar puiului ii placea aceasta, caci sorbea si inghitea ceea ce primea de pe buzele si limba baietelului. Capata incredere pe care numai oamenii o au si incepea sa dea din aripi ca si cum si-ar fi dorit sa zboare. Incepuse, astfel, sa falfaie din aripi prin casa. Nu mai era ranit si incepuse sa zboare incetisor, incercand chiar sa iasa afara din casa care l-a tratat cu atata ospitalitate, dar se izbi de geamul de la fereastra. Atunci mama i-a spus baiatului ca pasarea e gata din nou sa zboare, ca e in stare sa se ingrijeasca singura de ea si sa-si gaseasca adevarata mama si familie. Copilul s-a intristat, dar a inteles ca puiului ii este mai bine cu mama lui-randunica si cu fratii lui, asa cum lui ii este bine alaturi de familia lui, chiar in ciuda tuturor dificultatilor, si nu i-ar trebui alta mama. A luat fesul cu puiul de randunica si a iesit cu el afara, oferindu-i din nou libertate puiului care, imediat ce si-a luat zborul, s-a gainatat in aer fericit si, dupa ce privi derutat, cu ochisorii lui minusculi in jurul lui, zbura grabit in inaltul cerului albastru ca sa recupereze timpul pierdut. Nicusor era fericit: hranise bine puiul si il ingrijise cu devotament.

                    In timp ce pasarea isi lua zborul, copilul striga: - Zboara, puiule, zboara, si sa spui mamei tale, fratilor tai si lui Doamne, Doamne ca sunt un un copil bun si cuminte si nu sunt singurul. Sunt multi copii buni si cuminti si multi oameni buni si cu minte. Sa-I spui ca oamenii sunt inca buni, mereu vor exista oameni buni. Sa nu ne piarda, pe niciunul, caci ii iubesc eu pe toti!

                    Puiul zbura acum peste case ca o sageata vie si, potolindu-si elanul, zbura acum pentru ultima data deasupra casei gazda si copilului, ca un semn de multumire pentru tot ce a facut Nicusor. Baiatului i se scurse o lacrima pe fata. Stia ca n-o sa mai vada inaripata niciodata, decat poate pe norii Cerului, cand va ajunge printre ingeri in Rai. Puiul zbura pentru totdeauna printre dare de nori si raze de soare, ca si cum ar fi vrut sa-si prinda mama si fratii din urma, in drumul lor neindurator, inevitabil si etern spre tarile calde.

Morala: Pentru copii mai tine Dumnezeu lumea, pentru inocenta lor. Nu le-o furati! 'Lasati copiii sa vina la Mine', spune Domnul nostru Iisus Hristos. Va doresc multa pace in suflet!

Inima perfecta este o inima ranita, sangeranda si cicatrizanta, care se vindeca singura.

Un scurt comentariu personal: Dezbraca-te de pielea si de carnea ta ca sa-ti cunosti INIMA si apoi daruieste-o bucata cu bucata cuiva, cui va vrea sa-ti daruiasca o farama din inima sa pe care s-o potrivesti in inima ta! Daca vrei sa-ti cunosti inima si pe tine insuti, dezbraca-te de haine, de piele si de carne, de ganduri si idei, de vorbe de trei lei...Foarte frumoasa povestea, plina de invataturi si invataminte, povete. O parabola a iubirii si a prieteniei. 'Amicus animae dimidium (est)'= din lb. latina, Prietenul este jumatate din suflet/ jumatatea sufletului! Prietenia are UN singur suflet, dar prietenii pot fi mult mai numerosi... - Cu drag si din iubire, Marian.

Inima ta cum este?

February 2, 2014 by rugacatredomnul | Leave a comment

Se povesteste ca intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din lume. Nu dupa mult timp, in jurul lui s-au strans o multime de oameni care ii admirau inima: era intr- adevar perfecta! Toti au cazut de acord ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata…
Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele!
Oamenii au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batranelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui. Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, si erau locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din loc in loc lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani larg deschise, inca sangerande.
-Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa? isi sopteau uimiti oamenii.
- Cred ca glumesti, spuse tanarul dupa ce a examinat atent inima batranelului. Priveste la inima mea, este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu a ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea: rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine. Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor… Acestea sunt ranile deschise din inima mea, pentru ca a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni. Cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor… Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? a incheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batran, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata si a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si i-a intins-o tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.
Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranului. Cei doi s-au imbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept… O inima perfecta, dar lipsita de frumusete… Inima ta cum este? O poti imparti cu altii?

Nota: copiat in intregime de pe blogul-sursa: http://cristaledeghiata.wordpress.com/2014/02/02/inima-ta-cum-este/