Dincolo de aparente, dincolo de masti... esti chiar Tu!

'Pentru mulţi viaţa este un bal mascat iar masca obligatorie, iar eliberarea de mască aproape imposibilă' … - Delia Palade(psiholog)

O idee superba si cat se poate de practica si actuala, care spune un mare adevar! Imi place foarte mult ideea din final, despre sinceritate, caci, in ziua de azi, a fi sincer echivaleaza, de fapt, sincer, cu a fi adevarat!

'I'm not perfect, but I've always been true too you'['Nu sunt perfect(a), dar am fost intotdeauna sincer(a) fata de tine'; ideea este urmatoarea: ti-am spus mereu adevarul/niciodata nu te-am mintit si nu ti-am ascuns nimic]. Aici, englezescul 'true' este folosit tocmai pentru a reda 'ideea de sinceritate' si de sublinia faptul ca persoana care vorbeste nu a mintit pe parcursul relatiei cu interlocutorul ei. Acest lucru vrea sa sublinieze faptul ca o persoana, in pofida defectelor(lipsuri + carente), in pofida viciilor si patimilor care-o mistuie si-o consuma, poate fi totusi o persoana nemaipomenita, minunata, sincera, in raport cu ceilalti, si deosebit de placuta, prin 'caracterul' ei sincer/curat/adevarat(compensand prin mila, compasiune, empatie etc) si, mai ales, prin felul ei natural de a se comporta si de a fi. Nu conteaza atat de mult cat de murdar/intinat este trupul, ceea ce conteaza cu adevarat este Ideea care hraneste si inalta sufletul/Duhul/Spiritul (mintea/cugetul/simtirea si simturile). Bineinteles ca trebuie sa ne ingrijim si de trup, la fel de mult cum o facem si pentru suflet, deoarece stim din Sfanta Scriptura ca Trupul este Templul Duhului Sfant si ca vom da socoteala si pentru el, nu doar pentru suflet, care este creat si ne este daruit de Tatal si trebuie sa se intoarca la El, atentie, prin Sacrificiul (Crucea si Patimile) Fiului. Totusi, din Evanghelie, stim ca Hristos era vazut adeseori in compania unor oameni, chinuiti si mistuiti de patimi si vicii trupesti, fiind chiar El acuzat de mai marii preoti sau de farisei ca prefera compania/prezenta acestora, El 'Cel far' de pacat'! 
Cel mai cunoscut este cazul Mariei Magdalena, care era stiuta printre oameni ca fiind o femeie de moravuri usoare (cunoscuta ca fiind o prostituata, acuzata de concetateni ei ca facandu-se vinovata de pacatul desfranarii, fiind foarte aproape de a fi linsata si omorata in bataie cu pietre; este salvata la timp de Mantuitorul Iisus Hristos, care a ramas cunoscut in istorie pentru vorbele pline de talc pe care le-a spus in apararea ei: 'Acela care este fara de pacat sa arunce primul (cu) piatra.' Bineinteles ca niciunul nu era fara de pacat, afara numai de El, care niciodata nu ar fi aruncat cu piatra, tocmai pentru ca era far' de pacat. Nu exista om far' de pacat pe acest pamant, si tocmai de aceea, fiind atat de pacatosi, ne este atat de usor unora dintre noi sa acuzam, sa judecam si s-aruncam cu piatra. Intalnirea Mariei Magdalena cu Iisus, i-a schimbat acesteia viata si comportamentul si a facut-o sa se caiasca amarnic pentru faptele ei reprobabile/imorale. Mai tarziu, dupa cum ne spune insusi Sfanta Scriptura, ea este prima martora a Invierii, dar va fi considerata nebuna de cei carora le va vesti pentru prima oara minunea/miracolul Invierii Domnului din morti, de catre chiar Apostolii si discipolii domnului Hristos, care invinsi si cotropiti de frica/teama se ascundeau de cei care L-au tagaduit si rastignit pe Hristos si care cautau sa-i pedepseasca si pe discipolii Lui. Astazi stim ca Biserica ii cinsteste memoria, numarand-o alaturi de ceilalti sfinti din Calendar.

Cine a fost de fapt Maria Magdalena? 
A fost cea care I-a spalat Domnului picioarele, caindu-se amarnic pentru ceea ce a facut si plangand la picioarele Sale, pe care le-a spalat(stropit cu lacrimile ei) si apoi le-a sters cu parul ei. Acest lucru nu a fost trecut cu vedere de Mantuitor, care a fost foarte impresionat de gestul si devotamentul ei, scotand in evidenta faptul ca nimeni dintre cei cunoscuti, desi cu o conduita morala ireprosabila si cu inalte aspiratii spirituale, nu a dovedit o asa supunere si iubire fata de El. Drept urmare, El i-a daruit ei sticluta cu mir, pe care I-a spus s-o pastreze pana la moartea Lui. Apoi, la judecata lui Pillat, ea a strigat 'Elibereaza-L', cand multi strigau 'Rastigneste-L'. Tot ea a fost alaturi de Maria, mama lui Iisus, si alaturi de Apostolul(discipolul) Iubirii - Ioan, la picioarele Crucii, cand Hristos patimea si suferea rastignit/pironit pe cruce. Si iata, din nou, ea - fiind prima martora a Invierii!

Referitor la masti!

Omul este asemenea unei papusi rusesti - 'o matruska'. Daca tu (sau altcineva din jur) vei incepe sa spargi mastile din exterior spre interior pentru a te cunoaste, aceasta experienta va fi una foarte dureroasa pentru tine, dar daca vei incepe sa te cunosti din interior spre exterior, sa-ti asumi identitatea si destinul, vei intelege mai bine cine esti cu adevarat si ca este necesar sa cauti forta/puterea de a-i ierta pe cei ce ti-au gresit si de a te ierta si pe tine, sa te eliberezi de masti si clisee tocmai pentru a-ti permite sa existi, sa fii, pur si simplu! Procedand astfel, cautand mai intai Sursa si identificand-o ca fiind Izvorul (existential) Existentei tuturor si a toate..., nu vei mai fi suferi atat de mult, pentru ca inlauntrul tau, fix in inima ta, vei stii si vei simti ca acolo se afla cheia dezlegarii intregii tale fiinte, cheia care-ti descatuseaza Eul tau interior, divin, deci si etern; si dezlegandu-te si dezrobindu-te de toate mastile tale sociale, comportamentale, momentane sau de alta natura, vei ajunge sa te cunosti mult mai bine si vei reusi sa-ti apartii intr-o mult mai mare masura, fara sa te mai raportezi la mastile/idolii trecutului. Atunci si numai atunci vei reusi sa fii tu insuti si numai iubind vei fi tu insuti, pt ca a iubi tine de natura noastra cea dintai si primordiala. In plus iertand si numai iertand, iti poti depasi conditia de om, pt ca nu este ceva surprinzator sa iubesti, ci este ceva absolut normal; sa iubesti pe cineva care te iubeste sau de la care obtii anumite foloase materiale sau satisfactii spirituale este ceva natural si firesc, insa sa iubesti pe cineva care ti-a gresit enorm sau care te uraste si te dusmaneste de moarte, asta 'da', trebuie sa recunosc ca este ceva exceptional, foarte rar intalnit si, tocmai de aceea, consider gestul iertarii ca fiind un act supra-firesc, ce nu trebuie privit ca fiind intru-totul un dar/talant, ce este dat de Dumnezeu doar sfintilor si celor alesi si bine placuti Fetei Lui! Nu! Iertarea presupune smerenie, ea cere foarte multa rugaciune, ea iti cere sa fii umil, ea este daruita celui ce o cere neincetat prin har, fie calau(care regreta si cere penitenta pentru fapta sa), fie victima(care se roaga sa-i fie daruita forta de a ierta si mai ales puterea de a uita), fie, pur si simplu, orice pacatos, cu firea desfranata/denaturata; caci harul te umple de Har si 'dar din dar se face Rai', iar cel ce iarta far' de numar si fara sa aiba resentimente, se umple de daruri/haruri! Caci 'a ierta' nu este ceva ce este la indemana oricui, caci cine iarta din inima/suflet nu mai este om, ci devine un Om cu majuscula, un Supra-Om si nu este deloc mult spus! Cineva a spus ceva foarte frumos, ce nu voi uita toata viata mea si voi lua aceasta idee cu Mine([dentificandu-ma, asa cum fiecare dintre noi o poate face, cu Ego-ul primordial si etern, cu Logos-ul divin, nu ca totalitate/intreg, ci numai ca parte; caci numai la sfarsit, '(dar) când va veni ceea ce e desăvârşit, atunci ceea ce este în parte se va desfiinţa.' - Biblia - 'Imnul dragostei', lasat noua de Sfantul Apostol Pavel] cand voi pleca din lume si din mine, si-mi voi scutura praful si lutul de pe suflet si de pe aripi si ma voi intoarce in 'Sanurile' Tatalui Celui vesnic si 'batran de ani': 'Dumnezeu este o prapastie de smerenie!' Sa nu uitati asta, cat veti trai! Sa nu uitati de Dumnezeu, niciodata!

ORICUM - poem scris de Maica Tereza si gravat pe zidul Casei de copii din Calcutta

ORICUM

Oamenii sunt adesea neintelegatori, irationali si egoisti...

Iarta-i, oricum.

Daca esti bun, oamenii te pot acuza de egoism si intentii ascunse...

Fii bun, oricum.

Daca ai succes, poti castiga prieteni falsi si dusmani adevarati...

Cauta succesul, oricum.

Daca esti cinstit si sincer, oamenii te pot insela...

Fii cinstit si sincer, oricum.

Ceea ce construiesti in ani, altii pot darama intr-o zi...

Construieste, oricum.

Daca gasesti linistea si fericirea, oamenii pot fi gelosi...

Fii fericit, oricum.

Binele pe care il faci astazi, oamenii il vor uita maine...

Fa bine, oricum.

Da-i lumii tot ce ai mai bun si poate nu va fi niciodata de-ajuns...

Da-i lumii tot ce ai mai bun, oricum.

La urma urmei, este intre tine si Dumnezeu...

N-a fost niciodata intre tine si ei, oricum.

Inima de copil si aripile frante...

Poveste pentru copii, morala pentru adulţi

                    Nicusor este un copil sarman ce locuieste la tara impreuna cu mama si cu cei noua frati ai lui. Tatal munceste cu ziua la un om cu stare, in speranta unui trai mai bun, si lipseste cu lunile de acasa. Dar nu asta conteaza, caci povestea noastra il priveste numai pe Nicusor. Asadar, pe cand facea baiatul plimbarea obisnuita, de zi cu zi, observa la radacina unui nuc un puisor de randunica, zgribulit si vai de el care se legana pe picioare. Puiul incercase sa zboare, dar fiind la prima incercare se pare ca a esuat. Milos, din fire, si milostiv - asa cum fusese invatat in spiritul Bisericii de parintii lui, buni crestini, Nicusor lua atunci puiul inert si cu o aripa sangeranda, caci puiul avea sange pe o aripa, si-l duse acasa, unde-l aseza la caldura, intr-un fes. Rupea firimituri foarte mici, chiar minuscule dintr-o paine(caci ciocul puiului era foarte mic), incercand mai apoi sa i le indese cu grija puiului pe gat. Cu degetele lui micute si fragede, incerca sa deschida ciocul fragil al puiului de randunica si in acelasi timp sa-i indese firimitura de paine pe gat, asa cum ar face-o mama lui, randunica. Culmea era ca puiul, dupa ce primea firimitura de paine, isi deschidea ciocul si scotea din micul lui gatlej un sunet necunoscut pentru Nicusor, ca si cum ar fi cerut in continuare mancare de la mama lui, dar baiatul, dupa cum am mai spus, nu stia acest lucru.

                    Minunat la acest copil este ca avea o inima de mama si asta se va vedea si in cele ce vom povesti in continuare, caci uimitor nu era felul in care ii dadea mancare bietei creaturi, ci felul in care ii dadea apa. Asfel, a incercat baiatul de mai multe ori sa-i puna apa intr-un capacel si sa-i dea sa bea cu forta, indesand-o cu ciocul in apa din capacel, dar pasarea ii dadea impresia baiatului ca este chinuita, ca nu-i place, ca nu asa procedeaza mama lui. Nicusor se atasase mult de pasare si dorea sa-i asigure toata atentia lui si toata asistenta pe care, el, un biet copilas, putea sa i-o ofere. Atunci Nicusor si-a intrebat mama de ce opune pasarea rezistenta atunci cand ii da sa bea apa si, astfel, a aflat baiatul de la mama lui ca unele pasari isi hranesc puii aducandu-le hrana si apa de la izvor in cioc. In acel moment, a gandit copilasul in inima lui sa procedeze la fel ca sa-i faca viata mai comoda puiului cazut tocmai de sus, din copac. Lua cate un pic de apa in gura, cat sa se umezeasca apoi, apropiindu-se de nefericitul pui, isi deschidea gura si punea biata creatura cu ciocul pe limba lui iar puiului ii placea aceasta, caci sorbea si inghitea ceea ce primea de pe buzele si limba baietelului. Capata incredere pe care numai oamenii o au si incepea sa dea din aripi ca si cum si-ar fi dorit sa zboare. Incepuse, astfel, sa falfaie din aripi prin casa. Nu mai era ranit si incepuse sa zboare incetisor, incercand chiar sa iasa afara din casa care l-a tratat cu atata ospitalitate, dar se izbi de geamul de la fereastra. Atunci mama i-a spus baiatului ca pasarea e gata din nou sa zboare, ca e in stare sa se ingrijeasca singura de ea si sa-si gaseasca adevarata mama si familie. Copilul s-a intristat, dar a inteles ca puiului ii este mai bine cu mama lui-randunica si cu fratii lui, asa cum lui ii este bine alaturi de familia lui, chiar in ciuda tuturor dificultatilor, si nu i-ar trebui alta mama. A luat fesul cu puiul de randunica si a iesit cu el afara, oferindu-i din nou libertate puiului care, imediat ce si-a luat zborul, s-a gainatat in aer fericit si, dupa ce privi derutat, cu ochisorii lui minusculi in jurul lui, zbura grabit in inaltul cerului albastru ca sa recupereze timpul pierdut. Nicusor era fericit: hranise bine puiul si il ingrijise cu devotament.

                    In timp ce pasarea isi lua zborul, copilul striga: - Zboara, puiule, zboara, si sa spui mamei tale, fratilor tai si lui Doamne, Doamne ca sunt un un copil bun si cuminte si nu sunt singurul. Sunt multi copii buni si cuminti si multi oameni buni si cu minte. Sa-I spui ca oamenii sunt inca buni, mereu vor exista oameni buni. Sa nu ne piarda, pe niciunul, caci ii iubesc eu pe toti!

                    Puiul zbura acum peste case ca o sageata vie si, potolindu-si elanul, zbura acum pentru ultima data deasupra casei gazda si copilului, ca un semn de multumire pentru tot ce a facut Nicusor. Baiatului i se scurse o lacrima pe fata. Stia ca n-o sa mai vada inaripata niciodata, decat poate pe norii Cerului, cand va ajunge printre ingeri in Rai. Puiul zbura pentru totdeauna printre dare de nori si raze de soare, ca si cum ar fi vrut sa-si prinda mama si fratii din urma, in drumul lor neindurator, inevitabil si etern spre tarile calde.

Morala: Pentru copii mai tine Dumnezeu lumea, pentru inocenta lor. Nu le-o furati! 'Lasati copiii sa vina la Mine', spune Domnul nostru Iisus Hristos. Va doresc multa pace in suflet!