'Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel ce a făcut rana!'

Arsenie Papacioc: 'Să iubim bine, să iubim frumos, să iubim rana şi pe cel ce a făcut rana!'

Acesta este idealul de iubire spre care trebuie sa tindem si sa nazuim. Ca sa argumentez aceasta frumoasa idee a parintelui Arsenie Papacioc, va spun o mica pilda/parabola:
Se spune ca un frate urma sa fie trecut prin multe si felurite chinuri de un alt 'frate', calaul sau. Primul frate ii spune calaului sau: 'Frate, tu mie nu poti sa-mi faci niciun rau... pentru ca te iubesc!'
Va dati seama cata iubire poate avea acest frate, adica ce vrea sa spuna? Vrea sa spuna ca cel care iubeste cu adevarat nu se teme de nimic si ca daca iubesti cu adevarat pana si vrasmasii ii socoti ca frati, ca sa-i castigi. Este exact pilda pe care ne-a dat-o Domnul nostru Iisus Hristos cand s-a lasat rastignit pe cruce! Numai iubind iti apartii si devii tu insuti!

Ranile sunt ochii larg deschisi prin care Iubirea plange... cu lacrimi de sange, iar cicatricile sunt ochii inchisi ai Iubirii care a iertat si a uitat durerile si ranile pricinuite. Dar sunt si oameni la care unele rani nu se cicatrizeaza niciodata, varsand neincetat lacrimi de sange. Adevarul doare, iar cui ii este revelat, aceluia ii este dat sa moara de durere, caci nu existam ca sa suferim, ci suferim ca sa putem exista in acest colt si minuscul punct din acest vast Univers. Bineinteles ca nimanui nu-i face placere sa sufere, dar suferinta nu tine de alegerea noastra - nimeni nu poate alege sa sufere mai putin sau deloc; suferinta face parte din destinul omului, ea este inscrisa in ADN-ul nostru si in stele. De ce suferim? Deoarece traim intr-o lume a iluziei si a minciunii in care Adevarul nu este unul de suprafata, ci unul de adancime. Intr-o lume a pluralului si a pluralitatilor, intr-o lume a alteritatii, in care Celalalt iti dicteaza inca de la nastere ce sa fii si ce sa devii, intr-un labirint din care nu poti sa afli scapare, ai o singura sansa: sa mori putin cate putin, clipa de clipa si sa renunti la cel pe care ceilalti l-au creat, la cel care nu esti tu, la cel care este imaginea pe care ceilalti au construit-o despre si pentru tine. Iar cand ajungi la tine, la ego-ul tau, cere Constiintei universale, mama noastra si Fecioara universala, sa te nasca din nou. O solitudine ancestrala este necesara pentru a te afla si a te naste din nou, departe de lume, printre lacrimi si stele. Iubeste si fii tu insuti! Iarta si vei fi mai mult decat un om!

Un mesaj frumos si profund emotionant al scriitorului Gabriel Garcia Marquez.

Gabriel Garcia Marquez - Ultima scrisoare

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.
Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.
Demonstreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

O poezie foarte frumoasa si impresionanta!

            Sase pui si-o biata mama
                                                                                             de Vasile Militaru


Mai de mult, o randunica
Avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana,
Ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -sageata-
cautand, pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai.
Si-n iubirea-i nu odata
S-a culcat ea nemancata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntamplat nicicand:
Dintre pui, s-adoarma vre-unul
ars de sete sau flamand.
Nici n-a fost mai mandra mama
decat ea-ntre randunici,
Cand vazu-ntr-o zi ca puii
se facusera voinici!
Si n-a mai avut odihna
nici cat ai clipi, sub soare,
Pana cand, pe fiecare pui
nu l-a-nvatat sa zboare.
Dar, cand toti puteau sa plece
încotro voiau sub slava,
Randunica, istovita,
a cazut în cuib bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi
tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
Dragii mamii, eu de-aseara,
simt în inima un cui:
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor!!!
Dumnezeu mi-a dat putere,
- oricat am avut nevoi, -
Sa gasesc întotdeauna
hrana buna pentru voi...
Astazi fiindca sunt bolnava,
dragii mamii, se cuvine, -
Mari cum v-a facut maicuta,
sa-ngrijiti si voi de mine
Si ca nimeni dintre puii-mi
 sa nu simta ca mi-e rob,

Fiecare, sa-mi aduceti,
Zilnic, numai cate-un bob;
Ale voastre sase boabe
milostive, ma vor tine
Pana cand o sa vrea cerul
sa ma faca iarasi bine...

Ascultand cuvantul mamei,
au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile,
fiecare bobul lui...

Mai departe însa puii,
- beti de-al slavilor înalt, -
Fiecare-avand nadejdea
ca-i va duce celalalt, -
N-a mai dus nici unul bobul
si, uitata mucenica,
A murit atunci de foame
cea mai sfanta randunica.

Si-a ramas apoi povestea
trista, neluata-n seama,
Orisicui ai sta s-o spui,
Ca o mama îsi hraneste:
sase, opt sau zece pui,
Însa zece pui, adesea,
nu pot toti hrani o mama.