Iarta!... Uita!...

Daruind iertare, asteptand uitarea si binecuvantarea...

Oare mai pot sa te iert,
Cand nici macar nu pot uita?...
Stiu ca nu sunt perfect;
Tu ai patruns ca un microb in fiinta mea...

Eram ca o apa lina si statatoare,
Iar tu te varsai in mine ca o apa tulbure si curgatoare;
Si-ai reusit sa-mi tulburi toata fiinta,
Mi-ai tulburat chiar si constiinta!

Ca un microb, te-ai infipt(adancit) in inima mea
Si vrand, nevrand, ai reusit sa rupi o parte din ea;
Pana si sufletul mi l-ai scindat in doua,
Si-atunci, tinand cont de toate astea, cum as putea sa-ncep o viata noua?

Pentru ca nu pot sa mi te scot(rup) din suflet
Si pentru ca, neincetat, fiinta-mi devorezi,
Asemenea unui vultur din carne-mi ciugulesti,
Te voi duce inaintea Judecatorului
Si, asezandu-ma pe patul(scaunul) Lui divin,
Voi arde pan' la ultimul atom; atunci voi fi intreg si deplin!

Cand tu nu vei mai fi o parte din mine,
Poate doar o lacrima, ce se prelinge tacuta din coltul ochilor mei, imi va mai aminti de tine...
Insa eu te voi da uitarii, lasandu-te in urma si in umbra timpului in care traiesc eu;
Sau cel putin voi incerca, caci prezentul, acum si aici, imi apartine, este al meu,
Si eul, de asemenea;  Imi apartin si eu!

Un mesaj frumos si profund emotionant al scriitorului Gabriel Garcia Marquez.

Gabriel Garcia Marquez - Ultima scrisoare

“Daca pentru o clipa Dumnezeu ar uita ca sunt o marioneta din carpa si mi-ar darui o bucatica de viata, probabil ca n-as spune tot ceea ce gandesc, insa in mod categoric as gandi tot ceea ce zic.
As da valoare lucrurilor, dar nu pentru ce valoreaza, ci pentru ceea ce semnifica.
As dormi mai putin, dar as visa mai mult, intelegand ca pentru fiecare minut in care inchidem ochii, pierdem saizeci de secunde de lumina. As merge cand ceilati se opresc, m-as trezi cand ceilalti dorm. As asculta cand ceilalti vorbesc si cat m-as bucura de o inghetata cu ciocolata!
Daca Dumnezeu mi-ar face cadou o bucatica de viata, m-as imbraca foarte modest, m-as intinde la soare, lasand la vederea tuturor nu numai corpul, ci si sufletul meu.
Doamne Dumnezeul meu, daca as avea inima, as grava ura mea peste ghiata si as astepta pana soarele rasare. As picta cu un vis al lui Van Gogh despre stele un poem al lui Benedetti, si un cantec al lui Serrat ar fi serenada pe care i-as oferi-o lunii. As uda cu lacrimile mele trandafirii, pentru a simti durerea spinilor si sarutul incarnat al petalelor...
Dumnezeul meu, daca as avea o bucatica de viata... N-as lasa sa treaca nici o zi fara sa le spun oamenilor pe care ii iubesc, ca ii iubesc.
As convinge pe fiecare femeie sau barbat spunandu-le ca sunt favoritii mei si as trai indragostit de dragoste.
Oamenilor le-as demonstra cat se insala crezand ca nu se mai indragostesc cand imbatranesc, nestiind ca imbatranesc cand nu se mai indragostesc! Unui copil i-as da aripi, dar l-as lasa sa invete sa zboare singur. Pe batrani i-as invata ca moartea nu vine cu batranetea, ci cu uitarea. Atatea lucruri am invatat de la voi, oamenii... Am invatat ca toata lumea vrea sa traiasca pe varful muntelui, insa fara sa bage de seama ca adevarata fericire rezida in felul de a-l escalada. Am invatat ca atunci cand un nou nascut strange cu pumnul lui micut, pentru prima oara, degetul parintelui, l-a acaparat pentru intotdeauna.
Am invatat ca un om are dreptul sa se uite in jos la altul, doar atunci cand ar trebui sa-l ajute sa se ridice. Sunt atatea lucruri pe care am putut sa le invat de la voi, dar nu cred ca mi-ar servi, deoarece atunci cand o sa fiu bagat in interiorul acelei cutii, inseamna ca in mod neferecit mor.
Spune intotdeauna ce simti si fa ceea ce gandesti. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea dormind, te-as imbratisa foarte strans si l-as ruga pe Dumnezeu sa fiu pazitorul sufletului tau. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand te voi vedea iesind pe usa, ti-as da o imbratisare, un sarut si te-as chema inapoi sa-ti dau mai multe. Daca as sti ca asta ar fi ultima oara cand voi auzi vocea ta, as inregistra fiecare dintre cuvintele tale pentru a le putea asculta o data si inca o data pana la infinit. Daca as sti ca acestea ar fi ultimele minute in care te-as vedea, as spune “te iubesc”si nu mi-as asuma, in mod prostesc, gandul ca deja stii.
Intotdeauna exista ziua de maine si viata ne da de fiecare data alta oportunitate pentru a face lucrurile bine, dar daca cumva gresesc si ziua de azi este tot ce ne ramane, mi-ar face placere sa-ti spun cat te iubesc, ca niciodata nu te voi uita.
Ziua de maine nu-i este asigurata nimanui, tanar sau batran. Azi poate sa fie ultima zi cand ii vezi pe cei pe care-i iubesti. De aceea, nu mai astepta, fa-o azi, intrucat daca ziua de maine nu va ajunge niciodata, in mod sigur vei regreta ziua cand nu ti-ai facut timp pentru un suras, o imbratisare, un sarut si ca ai fost prea ocupat ca sa le conferi o ultima dorinta. Sa-i mentii pe cei pe care-i iubesti aproape de tine, spune-le la ureche cat de multa nevoie ai de ei, iubeste-i si trateaza-i bine, ia-ti timp sa le spui “imi pare rau”, “iarta-ma”, “te rog” si toate cuvintele de dragoste pe care le stii.

Nimeni nu-si va aduce aminte de tine pentru gandurile tale secrete.
Cere-i Domnului taria si intelepciunea pentru a le exprima.
Demonstreaza-le prietenilor tai cat de importanti sunt pentru tine.”

O poezie foarte frumoasa si impresionanta!

            Sase pui si-o biata mama
                                                                                             de Vasile Militaru


Mai de mult, o randunica
Avea-n cuibu-i sase pui
Si privea la ei sarmana,
Ca la chipul soarelui:
De cu zori pornea -sageata-
cautand, pe deal si vai,
Hrana pentru puii sai.
Si-n iubirea-i nu odata
S-a culcat ea nemancata,
Dar destul de fericita ca nu s-a-ntamplat nicicand:
Dintre pui, s-adoarma vre-unul
ars de sete sau flamand.
Nici n-a fost mai mandra mama
decat ea-ntre randunici,
Cand vazu-ntr-o zi ca puii
se facusera voinici!
Si n-a mai avut odihna
nici cat ai clipi, sub soare,
Pana cand, pe fiecare pui
nu l-a-nvatat sa zboare.
Dar, cand toti puteau sa plece
încotro voiau sub slava,
Randunica, istovita,
a cazut în cuib bolnava.
Si cu ochii plini de lacrimi
tinta-n ochii fiecui,
Zise celor sase pui:
Dragii mamii, eu de-aseara,
simt în inima un cui:
Aripile greu ma dor
Si nici vorba sa mai zbor!!!
Dumnezeu mi-a dat putere,
- oricat am avut nevoi, -
Sa gasesc întotdeauna
hrana buna pentru voi...
Astazi fiindca sunt bolnava,
dragii mamii, se cuvine, -
Mari cum v-a facut maicuta,
sa-ngrijiti si voi de mine
Si ca nimeni dintre puii-mi
 sa nu simta ca mi-e rob,

Fiecare, sa-mi aduceti,
Zilnic, numai cate-un bob;
Ale voastre sase boabe
milostive, ma vor tine
Pana cand o sa vrea cerul
sa ma faca iarasi bine...

Ascultand cuvantul mamei,
au zburat cei sase pui
Si-au adus, vre-o sase zile,
fiecare bobul lui...

Mai departe însa puii,
- beti de-al slavilor înalt, -
Fiecare-avand nadejdea
ca-i va duce celalalt, -
N-a mai dus nici unul bobul
si, uitata mucenica,
A murit atunci de foame
cea mai sfanta randunica.

Si-a ramas apoi povestea
trista, neluata-n seama,
Orisicui ai sta s-o spui,
Ca o mama îsi hraneste:
sase, opt sau zece pui,
Însa zece pui, adesea,
nu pot toti hrani o mama.