Cât de minunată e iubirea! Iubirea desăvârşită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti?

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea… Ce e iubirea? Să vezi eternitatea înghesuită în ochii celui iubit. Să te rogi pentru mântuirea sufletului fiinţei iubite mai mult decât te rogi de obicei pentru propria mântuire. Ce e iubirea? Să nu-ţi pese câte defecte are. Nici unde locuieşte, câţi bani are, câte maşini, ce număr poartă la pantofi, de la ce firmă se îmbracă şi aşa mai departe. Imposibil?

Nu, nu este imposibil când iubeşti. Cum îţi dai seama că iubeşti? Atunci când ţi-e cel mai greu. Atunci când suferi cumplit. Când simţi că ai cea mai grea cruce de dus. Grea şi totuşi dulce. Usturătoare şi totuşi plină de mângâiere. Cum vine asta? Atunci când îi spui lui Dumnezeu, seara, la rugăciune: “Nu mai pot, Doamne! Fă ceva! Ia viaţa mea în mâinile Tale”. Atunci este începutul iubirii. Abia atunci descoperi adevărata iubire în toată splendoarea ei. Da, în mijlocul lacrimilor tale, în mijlocul frământărilor tale. În rugăciunea ta. Acolo e iubire.

Există o mare diferenţă între a-i declara şi a-i arăta cuiva faptul că îl iubeşti. Nu e important să-ţi declari iubirea cu voce tare. Hristos ţi-a arătat iubirea. Cum? “Pironit văzându-Te pe Cruce” cântăm cu toţii în Vinerea Mare, la Prohod. Şi mai cântăm de asemenea: “Stăpânul a toate, mort se vede acum”. Aceasta este iubirea Lui arătată nouă, păcătoşilor. Arătată ţie şi mie. Ce ne învaţă pe toţi Sfântul Apostol Pavel? “Să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” El ne face cunoscută iubirea Sa nemărginită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti? Nu ai suporta un simplu ac înfipt în palmă, dar un cui… Ai suporta oare să fii pironit/ă pentru o fată/un băiat? Ai suporta să guşti oţet amestecat cu fiere? Şi totuşi El a suportat. De ce? Din iubirea Lui negrăită. Sigur, nimeni nu te pune să te răstigneşti pentru cineva. Ştii de ce nu te pune nimeni? Pentru că iubirea este însăşi răstignire.

Pentru a ajunge să vezi acea veşnicie în ochii fiinţei iubite trebuie să treci prin multe clipe urâte. Trebuie să-ţi pui o mie de întrebări şi să descoperi de fapt că nu îţi poate răspunde nimeni la ele. Răspunsul e în inima ta. Nimeni nu-ţi poate lua ceea ce simţi. Nu trebuie să permiţi nimănui să calce peste comoara zămislită înlăuntrul tău. Iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea e o comoară. Păstreaz-o.

Acum un an îmi amintesc că am scris într-un articol: “Iubirea e mai ceva decât un om care suferă de demenţă vasculară. Am ajuns la concluzia că nu e un film, nu e o durere morală, nu e un chin, nu e o suferinţă, nu e un capriciu, nu e o încercare, nu e un demon, nu e o amărăciune. E însăşi moartea. Mori în timp ce iubeşti. Mori când începi să iubeşti. Există doar început. Nu există final. Mori căutând această finalitate. În zadar.” Astăzi am descoperit însă, în timpul Sfintei Liturghii, viaţa. Da, în acea moarte reprezentată de iubire. Acolo e viaţă. Mori în timp ce iubeşti ca mai apoi să viezi. Ai observat ce se cântă în troparul unei Sfinte Muceniţe? “(…) mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine”. Cât de frumos! Aceasta este iubirea adevărată. Şi nu poţi iubi pe altcineva dacă pe Dumnezeu nu ai învăţat încă să-L iubeşti cât de puţin.

Iubirea desăvârşită se naşte în momentul în care renunţi la tine, pentru el sau pentru ea. Te dezrădăcinezi…de tine! Uiţi de tine! Uiţi de nevoile tale! Uiţi că eşti bolnav, uiţi că nu ai ce mânca, uiţi că stai în frig, uiţi orice fel de necaz care se abate asupra ta. Iubirea este tămăduire, iubirea este hrană. Iubirea este foc.

Nu trebuie să te duci în faţa fiinţei iubite şi să-i spui ceea ce simţi. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. El ştie ce se ascunde în interiorul fiecărui om. Când eram doar o copilă credeam că iubesc… Şi cum mi-am “demonstrat” eu iubirea? L-am bătut pe umăr urându-i: “Crăciun Fericit!”. Apoi am fugit fără să aştept vreun răspuns. E o întâmplare ce mă amuză acum. Mă amuz de această întâmplare de fapt în fiecare an, înainte de Naşterea Mântuitorului. Dar pe atunci asta credeam eu că înseamnă iubirea.

Pe tine, cel/cea care vei citi aceste rânduri… te îndemn la altceva! Vorbeşte cu Domnul despre fiinţa ta dragă. Spune-i să facă tot posibilul încât persoana respectivă să simtă Naşterea, Învierea, Înălţarea Lui. După ce va simţi acestea, va simţi cu siguranţă şi ceea ce simţi tu pentru ea. La El toate sunt cu putinţă. Nu uita asta. Nu uita nici ceea ce scrie în Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, şi anume: “În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan, 1,4) Să nu-ţi fie teamă de ceva. Să nu cumva să regreţi. Îndrăzneşte să iubeşti. Îndrăzneşte să iubeşti cu iubirea Lui. “Iubirea să se înmulţească!” ne spune tuturor şi Sfântul Apostol Iuda.

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea…

Cât de minunată e iubirea!

Sursa: Ortodoxia Tinerilor

http://jurnalspiritual.eu/oare-daca-fiinta-iubita-te-ar-pune-pe-o-cruce-ai-putea-sa-i-mai-spui-ca-o-iubesti/

Rugaciunea de dimineata a parintelui Arsenie Boca

                      O foarte frumoasa si profunda rugaciune...                    

                     Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine știe din ce nimicuri mare vrajbă am să fac și astfel, ținând la mine, să Te pierd pe Tine. 

                    Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, că nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.  

               Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus tină pe ochii minții, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre și toate împreună au făcut temniță în care Te ținem bolnav, flămând și fără haină, așa risipind în deșert zilele noastre, umbriți și dosădiți până la pământ.

                    Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai mila de noi și pune foc temniței, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre și fă lumină sufletelor noastre. 
                 Doamne, Cela ce vii în taină între oameni, ai milă de noi, vino și Te sălășluiește întru noi, împreună cu Tatăl și cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul și mintea rămân neputincioase.

                    Doamne, Cel ce vii în taină, ai mila de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârșiți și cât ești de aproape de sufletele noastre și cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumină prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viața Ta. Lumina și Bucuria noastră, slavă Ție! Amin.

Despre Sinceritate...

             

                    Nu exista niciun dubiu ca numai adevarul ne poate face liberi, deoarece adevarul nu poate fi ascuns, el iesind intotdeauna la iveala, asa cum razele soarelui strapung si risipesc intunericul in zori. Sinceritatea este, poate, cea mai importanta virtute deoarece le preceda pe toate celelalte. Si cand iubesti trebuie sa fii sincer, si cand crezi in ceva/cineva trebuie sa fii sincer si chiar si cand speri trebuie sa fii sincer. De aceea trebuie sa fim sinceri cu noi insine si sa recunoastem ca o mare parte din viata noastra o traim in minciuna. Se spune sa omul este nascut liber si, nu este mai putin adevarat ca odata ajuns sa locuiasca intr-o galma, intr-un 'boț de carne', cum bine spune Creanga, sufletul omului (care-si are si isi ia energia si substanta in si din lumina divina) este inconjurat si bruiat de minciuna din toate partile (stanga-dreapta, sus-jos, fata-spate). Astfel viata noastra ajunge sa fie o lupta neincetata pt Adevar, o lupta intre spirit si materie si fericit este omul care reuseste sa le impace! Omule, nu fii de piatra, nu fii doar 'un pamant nesimtitor si rece' ca in poezia eminesciana, ci deschide-ti inima si primeste in ea tot Universul si odihneste-l in inima ta, plamadita din cel mai simtitor aluat, caci, cum bine este scris in cartea scriitorului grec N. Kazantzakis, nici cerurile, nici adancurile nu-l pot cuprinde pe Dumnezeu, ci doar inima omului plina de smerenie si de iertare! Asa ca, omule, ai grija sa nu ranesti niciodata o inima de om!
                    Sa fii sincer este pasul cel mai important pt a pune bazele unei relatii solide cu Dumnezeu, dar si cu tine insuti. Daca esti sincer, El promite sa te schimbe, chiar daca uneori intamplarile/ hazardul, obligatiile/ necesitatile din viata te pot face sa pari un ipocrit, dar recunoscand acest lucru in fata Lui, devii sincer din nou. Nu te va schimba asa, peste noapte,ci in timp pt a trage invataminte din greselile tale precum si din ceea ce tu crezi ca este bun la tine(virtuti crestine),dar care te poate face sa cazi prin faptul ca te crezi mai bun decat cel de langa tine, superior lui. Daca te-ar schimba peste noapte nu ai invata nimic! Unii s-ar putea sa profite de sinceritatea/ naivitatea/ inocenta ta, dar tu fii sincer oricum!
                    Darul tau pt eternitate, pt Hristos este in inima ta, este chiar inima ta, deoarece Hristos, Cel ce a facut totul, locuieste acolo de la Inceputuri. Restul conteaza mai putin. Nu sunt un om desavarsit, dar admir si pretuiesc desavarsirea si o cinstesc din toata inima mea, cu toata fiinta mea. Un vechi proverb latinesc spune: 'Homo sum humani nihil a me alienum puto', adica 'sunt om si nimic din ce-i omenesc nu mi-e strain'. Nu degeaba Michael Jackson afirma ca este 'doar un om' ('I'm only human'). Sa nu credeti ca exprima musai un regret, ci isi exprima durerea sa de om si vina de a fi limitat ca om si de a nu putea face mai mult pt cei ce-l inconjoara!
                    Sinceritatea este trasatura esentiala a crestinului autentic, cel ce constientizeaza ceea ce inseamna numele de crestin (care vine de la Hristos), respectandu-l si aparandu-l dupa bunavointa si putinta sa.
                    Inchei printr-o frumoasa si sensibila rugaciune athonita: 
„Nu doresc să trăiesc mult. Vreau să trăiesc cu Tine. Mult, viu și nesfârşit eşti Tu. Vino şi fă voia Ta întru mine. Vino când vrei şi când socoteşti Tu. Vino ca o adiere, ca o binecuvântare, dacă socoteşti astfel, vino ca un fulger al încercării şi arde-mi fiinţa dacă crezi că aşa trebuie. Ştiu că ceea ce va urma vizitei Tale, în orice fel ai veni, va fi ceea ce-mi doresc eu mai adânc, ceea ce nu pot exprima şi găsi nicăieri altundeva în afară de Tine. De aceea, pe Tine Te caut şi aştept. Sunt dezamăgit de mine însumi, numai Tu rămâi, şi vin la tine, Doctorul, luminarea şi sfinţirea sufletelor şi trupurilor. Vin bolnav cum sunt şi îmi încredinţez Ţie toată viaţa şi nădejdea mea. Amin"- un calugar athonit. Pace!

Nota: sursa o reprezinta canalul meu de youtube! Vechile mele postari.