POVESTEA SUFLETULUI - Cocoon kills



 

Ascultati 'povestea sufletului'! E frumoasa, superba/minunata!

POVESTEA SUFLETULUI

Ape, campuri, flori si fluturi,
Copilul se joaca, nu vrea alte lucruri,
Nu sta pe ganduri - zburda printre ele,
Zboara printre stele, departe de probleme,
Viata-i frumoasa, pastreaza totul simplu,
Are tot timpul din lume si nimic nu-i strica ritmul,
Cu privirea blanda iti zambeste mereu,
Cand unii incep sa planga, el nu stie ce-nseamna greu,
N-are ce s-ascunda, nu stie sa minta,
De-asta lumea niciodata n-o sa poa' sa simta,
Tot, ce el simte si ce imparte,
Undeva departe de societate.

Asta e povestea sufletului,
Cand tu esti cineva in tara nimanui,
Spune-mi in fata cui, si ce reprezinti,
Cand tu nu stii cine esti,
Ce faci, te minti?(bis)

Fac un pas in fata, intru in societate,
De mana cu soarta de care nu-ti pasa, frate,
Privesti de la distanta, traiesti in ignoranta,
Fiecare dintre noi merita a doua sansa,
La fel ca tine care ai ajuns sa te bucuri,
Doar de cele mai ieftine trucuri,
Masti peste masti, arginti peste arginti,
Belele peste belele si printre ele te stingi,
Si lupta cu viata, pierzi esenta,
Dragostea nu-nseamna conturi in Elvetia,
Oricum, oricat ai avea, poate-ajunge, poate n-ajunge...
DAR FARA DRAGOSTE, INTOTDEAUNA, SUFLETUL PLANGE!!!

Asta e povestea sufletului,
Cand tu esti cineva in tara nimanui,
Spune-mi in fata cui, si ce reprezinti,
Cand tu nu stii cine esti,
Ce faci, te mintï?(bis)

Am iertat, dar mi-e greu sa uit si sa ma pot ierta...

Probabil ca cel mai greu e sa te ierti pe tine, atunci cand te simti vinovat pentru toti, atat pentru ceea ce ai facut, cat si pentru ceea ce nu ai facut. (Voi reveni alta data pentru mai multe explicatii!)

'Azi, mă voi ierta și îmi voi elibera sufletul de regrete.
Mă voi ierta, fiindcă am obosit să mă condamn atât de mult și de aspru pentru tot ceea ce am făcut si pentru tot ceea ce nu am făcut. Am fost cel mai dur judecător al meu, iar uneori am devenit propriul meu călău.
Mă voi ierta pentru lacrimi plânse în zadar și nemeritat.
Mă voi ierta pentru toate vorbele pe care le-am spus în grabă și sub impulsul nervilor și a durerii, dar și pentru tot ceea ce nu am spus atunci când trebuia.
Mă voi ierta pentru toată nefericirea mea și pentru toată nefericirea altora, de care am fost responsabilă.
Mă voi ierta pentru că m-am irosit încercând să fiu cine au vrut alții și uitând să fiu cine îmi doream eu.
Mă voi ierta pentru toate promisiunile pe care nu am reușit să le respect.
Mă voi ierta pentru că mi-am ignorant inima și am ales rațional, că am abandonat drumuri pe care aș fi putut să alerg și am ales drumuri pe care m-am târât.
Mă voi ierta pentru că m-am trezit de multe ori în faţa unor uşi închise, dar m-am încăpățânat să aștept în fața lor, irosindu-mă.
Mă voi ierta pentru că nu am ştiut să preţuiesc anumiți oameni așa cum ar fi meritat şi că am alungat de lângă mine suflete care m-au iubit.
Mă voi ierta pentru toate visele abandonate, pentru toate renunțările, pentru teamă, pentru lașitate, pentru toate neputințele mele.
Mă voi ierta pentru că am fost superficială, pentru că m-am amăgit și m-am mulţumit să trăiesc jumătăţi de măsură…
Mă voi ierta pentru tot ce am fost și nu ar fi trebuit să fiu, pentru tot ce nu am fost, deși aș fi putut să fiu…'

Fragment din cartea 'Fluturi' - Irina Binder

Sarutul Tau flamand m-a salvat!

Niciodata nu voi uita Iubirea si jertfa Ta!

Pe fruntea Ta - picuri de sange,

Iubirea Ta n-o pot ajunge;

Simt cum sufletul mi se stinge

Cand inima-mi seaca si nu mai plange

Cu lacrimi de sange...

Insa eu Te voi plange neincetat...

Suspin dupa Tine flamand si-nsetat;

Traiesc in pacat si sunt intinat,

Dar pe Tine, Iisuse, Te iubesc sincer, curat!

Doar Tu esti vrednic de urmat, Pastorule far' de pacat, Care sufletul mi-ai adapat.

Cauta Sfantul pe-al sau bun Stapan, tanjind dupa Sine ca un nebun,

Rugandu-se Tie, Celui Preabun; dorindu-Te cum si eu Te doresc si nu ma opun,

Cazand in genunchi, ma descompun si-Ti spun: Te rog, Doamne, fa-ma (sa devin) mai bun!

Tu esti toata dorirea mea si-n Fata Ta vreau sa m-adun, sufletul gol sa mi-l expun,
Dar nu gasesc cuvinte potrivite ca sa-ti spun ca te ador mereu, chiar si aici, acum.

Te caut smerit, Te caut tacit, apoi Te chem bland, Te strig tainic, soptit;
Sufletul meu, desi mutilat si ranit, acum e impacat si linistit.
Flacara care arde la marginea fiintei mele mocnit
E flacara care-mi modeleaza fiinta la nesfarsit,
Pregatindu-ma pentru eternitate si pentru integrarea mea in infinit...

Te caut in zari si-n departari,
Te caut pe uscat si peste mari,
In zadar Te caut: ma pierd pe carari;
Si, totusi, Te regasesc (pr)in rugaciuni, dupa lungi si spirituale peregrinari,
Cersind a Ta iubire, cersind a Ta iertare, dar cel mai mult tanjind dupa o sfanta sarutare...

Am iubit pana la desfranare, mi-e sufletul inflacarat,
Te-am cautat in toti si-n toate, intocmai ca un desfranat,
Dar chiar in desfranarea-mi, Doamne, pe Tine Te-am dorit sincer, curat;
Si Te-am aflat in orisicine si doar privind, (un gand patimas si necurat)  m-am intinat,
Dar pe Tine, Iubire, te chem neincetat, pastrandu-Te neintinat in inima si-n gandul smerit, sincer si curat.

Intr-o tainica noapte,
M-ai chemat printre soapte.
Ecoul Tau venea din spatii siderale
Si strabatuse vaste, tacute solitudini ancestrale;
Pe buza prapastiei, eu paseam atunci si mai adanc,
Si Tu, de frica sa nu ma pierzi, m-ai sarutat flamand!

Cât de minunată e iubirea! Iubirea desăvârşită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti?

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea… Ce e iubirea? Să vezi eternitatea înghesuită în ochii celui iubit. Să te rogi pentru mântuirea sufletului fiinţei iubite mai mult decât te rogi de obicei pentru propria mântuire. Ce e iubirea? Să nu-ţi pese câte defecte are. Nici unde locuieşte, câţi bani are, câte maşini, ce număr poartă la pantofi, de la ce firmă se îmbracă şi aşa mai departe. Imposibil?

Nu, nu este imposibil când iubeşti. Cum îţi dai seama că iubeşti? Atunci când ţi-e cel mai greu. Atunci când suferi cumplit. Când simţi că ai cea mai grea cruce de dus. Grea şi totuşi dulce. Usturătoare şi totuşi plină de mângâiere. Cum vine asta? Atunci când îi spui lui Dumnezeu, seara, la rugăciune: “Nu mai pot, Doamne! Fă ceva! Ia viaţa mea în mâinile Tale”. Atunci este începutul iubirii. Abia atunci descoperi adevărata iubire în toată splendoarea ei. Da, în mijlocul lacrimilor tale, în mijlocul frământărilor tale. În rugăciunea ta. Acolo e iubire.

Există o mare diferenţă între a-i declara şi a-i arăta cuiva faptul că îl iubeşti. Nu e important să-ţi declari iubirea cu voce tare. Hristos ţi-a arătat iubirea. Cum? “Pironit văzându-Te pe Cruce” cântăm cu toţii în Vinerea Mare, la Prohod. Şi mai cântăm de asemenea: “Stăpânul a toate, mort se vede acum”. Aceasta este iubirea Lui arătată nouă, păcătoşilor. Arătată ţie şi mie. Ce ne învaţă pe toţi Sfântul Apostol Pavel? “Să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” El ne face cunoscută iubirea Sa nemărginită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti? Nu ai suporta un simplu ac înfipt în palmă, dar un cui… Ai suporta oare să fii pironit/ă pentru o fată/un băiat? Ai suporta să guşti oţet amestecat cu fiere? Şi totuşi El a suportat. De ce? Din iubirea Lui negrăită. Sigur, nimeni nu te pune să te răstigneşti pentru cineva. Ştii de ce nu te pune nimeni? Pentru că iubirea este însăşi răstignire.

Pentru a ajunge să vezi acea veşnicie în ochii fiinţei iubite trebuie să treci prin multe clipe urâte. Trebuie să-ţi pui o mie de întrebări şi să descoperi de fapt că nu îţi poate răspunde nimeni la ele. Răspunsul e în inima ta. Nimeni nu-ţi poate lua ceea ce simţi. Nu trebuie să permiţi nimănui să calce peste comoara zămislită înlăuntrul tău. Iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea e o comoară. Păstreaz-o.

Acum un an îmi amintesc că am scris într-un articol: “Iubirea e mai ceva decât un om care suferă de demenţă vasculară. Am ajuns la concluzia că nu e un film, nu e o durere morală, nu e un chin, nu e o suferinţă, nu e un capriciu, nu e o încercare, nu e un demon, nu e o amărăciune. E însăşi moartea. Mori în timp ce iubeşti. Mori când începi să iubeşti. Există doar început. Nu există final. Mori căutând această finalitate. În zadar.” Astăzi am descoperit însă, în timpul Sfintei Liturghii, viaţa. Da, în acea moarte reprezentată de iubire. Acolo e viaţă. Mori în timp ce iubeşti ca mai apoi să viezi. Ai observat ce se cântă în troparul unei Sfinte Muceniţe? “(…) mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine”. Cât de frumos! Aceasta este iubirea adevărată. Şi nu poţi iubi pe altcineva dacă pe Dumnezeu nu ai învăţat încă să-L iubeşti cât de puţin.

Iubirea desăvârşită se naşte în momentul în care renunţi la tine, pentru el sau pentru ea. Te dezrădăcinezi…de tine! Uiţi de tine! Uiţi de nevoile tale! Uiţi că eşti bolnav, uiţi că nu ai ce mânca, uiţi că stai în frig, uiţi orice fel de necaz care se abate asupra ta. Iubirea este tămăduire, iubirea este hrană. Iubirea este foc.

Nu trebuie să te duci în faţa fiinţei iubite şi să-i spui ceea ce simţi. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. El ştie ce se ascunde în interiorul fiecărui om. Când eram doar o copilă credeam că iubesc… Şi cum mi-am “demonstrat” eu iubirea? L-am bătut pe umăr urându-i: “Crăciun Fericit!”. Apoi am fugit fără să aştept vreun răspuns. E o întâmplare ce mă amuză acum. Mă amuz de această întâmplare de fapt în fiecare an, înainte de Naşterea Mântuitorului. Dar pe atunci asta credeam eu că înseamnă iubirea.

Pe tine, cel/cea care vei citi aceste rânduri… te îndemn la altceva! Vorbeşte cu Domnul despre fiinţa ta dragă. Spune-i să facă tot posibilul încât persoana respectivă să simtă Naşterea, Învierea, Înălţarea Lui. După ce va simţi acestea, va simţi cu siguranţă şi ceea ce simţi tu pentru ea. La El toate sunt cu putinţă. Nu uita asta. Nu uita nici ceea ce scrie în Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, şi anume: “În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan, 1,4) Să nu-ţi fie teamă de ceva. Să nu cumva să regreţi. Îndrăzneşte să iubeşti. Îndrăzneşte să iubeşti cu iubirea Lui. “Iubirea să se înmulţească!” ne spune tuturor şi Sfântul Apostol Iuda.

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea…

Cât de minunată e iubirea!

Sursa: Ortodoxia Tinerilor

http://jurnalspiritual.eu/oare-daca-fiinta-iubita-te-ar-pune-pe-o-cruce-ai-putea-sa-i-mai-spui-ca-o-iubesti/

Durerea neputintei de a Fi...

Durerea neputintei de a Fi...

Ingenunchez in tacere,

Vreau sa ma vindec de durere...

De-ar fi atat de simplu!

Ma doare sa fiu singur,

Ma doare sa fiu eu!

Dar cel mai mult ma doare

Neputinta de a Fi... Eu.

Ma doare si tacerea,

Ma doare si caderea,

Numai Tu ma alini si imi dai mangaierea...

La fel de mult ma doare indiferenta lor;

Ma mai doare si faptul ca nu cred Sfintilor

Si ca nu vor sa vada chinul Martirilor...

Nici sa auda vorbele Iubirii lor.

Ingenunchez si sufar in linistea adanca a noptii,

Nu imi gasesc cuvinte ca sa m-adresez sortii,

Ma rog sa fiu iertat si pasuit in fata mortii;

Ma rog si pentru cei ce mi-au gresit, pecetluindu-mi sortii.

Suspin si plang; numai daca siroaiele de lacrimi ar putea induiosa sortii!

 Sunt departe de mine si departe de a fi Eu,

Nu toti, ci Cu Totii suntem Una cu DumnezEu.

Nu pot trai doar pentru mine, n-as mai fi Eu.

Am fost facut sa-mpart totul cu tine si cu DumnezEu!

Omenirea este un ecou divin,

Iar divin este un atribut complet si deplin;

Pacatul poate fi definit ca o vina a ingerilor cazuti care, prin alegerea lor, au destramat Fiinta lui DumnezEu,

In timp ce Iubirea si Adevarul christic reprezinta fuiorul cu care se tese, se reintregeste si se plineste Fiinta lui Dumnezeu, 

A acelui cosmic si primordial Eu.

Printre lacrimile Domnului - Steaua mea

Te port in gand mereu

Si in tacere(;) te iubesc chiar si la greu.

 Prin tacere eu te regasesc;

Tu esti din toate darul meu ceresc.

Si nu te-as da la nimenea,

Tu esti cea mai nepretuita stea.

Ai aparut pe Cerul plin de stele,

Erai cea mai frumoasa si modesta dintre ele,

Paseai incet, cu grija, pe ceru-ntunecat, 

Mi-ai aratat lumina, m-ai alinat
Si m-ai aprins cu focul tau divin.

Apoi, prin vorbe, mi-am tradat al meu suspin;

Eu te doream si te chemam mereu mai mult,

Dar tu, mereu tacand, nicicand n-ai spus atat de mult.

Si m-ai pecetluit cu-o sfanta sarutare,

M-ai sarutat cat ai putut de dulce, sfant si tare.

Cand Cerul era stins de stele

Tu paseai lin si si(n)gur(a) printre ele

Si-am indraznit sa-ti spun un sincer 'te iubesc', 

Ca, dintre toate stelele, pe tine te doresc.

Si nu am plans deloc pana spre dimineata,

 Cand ai disparut fara niciun semn de viata...

Si-am fost cuprins de frica si cutremur.

Si-abia atunci mi-am ascultat eu al meu tremur

Cand trupul meu a fost slefuit pana a ajuns o aschie de suflet si de viata
Ce palpaia in intunericul topit, de gheata.

O aschie de carne, de suflet si de viata

E tot ce a ramas, tiran cu inima de gheata!

Si o voi lua cu mine inapoi,

Caci nu tu esti iubirea mea si-apoi

Eu poate te-am dorit aievea,

Insa numai PE steaua mea cu toata fiinta s-o iubesc as vrea. 

In ziua urmatoare, ea si-a trimis mesagerul sfant sa ma sarute

Si m-a sarutat sincer si tandru, cu cele mai curate buze.

Pentru un moment timpul s-a oprit, ceva in mine a murit

Cand pe buze am fost sarutat sincer si curat.

De-atunci privesc cu jind la Cerul instelat,

La lacrimile Domnului pe Cerul innoptat. 

Si m-am rugat de El sa ma faca o stea, 

Insa El, in tacerea-I, mi-a raspuns asa: 

'- Uita-te adanc in inima ta! Acolo straluceste o frumoasa stea.'

Stelele si inimile oamenilor pulseaza soapte;

Stelele sunt lacrimile Domnului si ale Domnului soapte;

Ingerii sunt soaptele stelelor. 

Eu cine sunt? Un om, un inger, o stea, o soapta de-a lor?...

Sunt o soapta de om,

Ecoul iubirii dintre doi oameni care s-au iubit in infinit si s-au unit intr-un atom...

Tu insa, lacrima a Domnului, m-ai iubit bland, soptit, in intuneric, in tacere

Sa nu-nteleaga nimeni ale tale dureri si mistere,

Sa nu stie nimeni ca te-am iubit,  nici ca te-am indragit,

De aceea iti spun acum bland, tacit: 'Te iubesc. Mereu te-am iubit...'