O poezie despre jertfa...

Jertfa 

Ai taiat adanc in mine

Atunci cand, bland si inocent, eu cautam calea spre tine,

Si te-am iubit cum n-am iubit pe nimeni

Insa tu n-ai stiut decat sa ma ranesti...

Niciodata tu n-ai intentionat sa ma iubesti

Si, vrand, nevrand, tot ce-ai facut a fost ma (zd)robesti!

Ai patruns atat de adanc in fiinta mea,

Ai ravasit si-ai razvratit fiecare atom din ea,

M-ai ranit atat de profund,

Incat cu totul era sa ma (s)cufund;

Si rana m-ar fi inghitit in intregime,

Dar am aflat iubire si iertare in Treime!

Am crezut ca un nebun in sarutarea ta,

Insa, in privirea ta, stralucea sabia;

Pe-atunci eu nu stiam ca, de fapt, tu ma tai cu ea,

Voind s-o potrivesti adanc in inima mea;

Si a patruns in suflet si in gand,

Fiind nevoit sa ma consum(=ard), plangand

Pan-am ajuns pe patul cel divin,

Unde am ars cu totul si deplin.

Tu, inger bland si pasnic mesager divin,

Tu nu ai vrut nicicand sa ma ranesti;

Ai vrut doar sa ma inveti sa devin...

Ai vrut doar sa ma imblanzesti

Ca sa simt cu adevarat cum e sa iubesti!

Ai aparut pe ceru-ntunecat, 

Erai un fluture imens si neinfricat, 

Zburai in noaptea vietii mele,

Ma luminai cu luna si cu stele

Pan-ai incins cerul cu ele...

Clipeau chiar si ele, frumoasele stele

Cand, brusc, intreg Cerul s-a stins

Si-atunci L-am cunoscut pe Cel distins, 

Care mi-a luminat calea si, dintr-un ocean de intuneric, m-a cuprins

Cu lumina cea vesnic nestinsa(aprinsa) si de neatins.

Printre lacrimile Domnului - Steaua mea

Te port in gand mereu

Si in tacere(;) te iubesc chiar si la greu.

 Prin tacere eu te regasesc;

Tu esti din toate darul meu ceresc.

Si nu te-as da la nimenea,

Tu esti cea mai nepretuita stea.

Ai aparut pe Cerul plin de stele,

Erai cea mai frumoasa si modesta dintre ele,

Paseai incet, cu grija, pe ceru-ntunecat, 

Mi-ai aratat lumina, m-ai alinat
Si m-ai aprins cu focul tau divin.

Apoi, prin vorbe, mi-am tradat al meu suspin;

Eu te doream si te chemam mereu mai mult,

Dar tu, mereu tacand, nicicand n-ai spus atat de mult.

Si m-ai pecetluit cu-o sfanta sarutare,

M-ai sarutat cat ai putut de dulce, sfant si tare.

Cand Cerul era stins de stele

Tu paseai lin si si(n)gur(a) printre ele

Si-am indraznit sa-ti spun un sincer 'te iubesc', 

Ca, dintre toate stelele, pe tine te doresc.

Si nu am plans deloc pana spre dimineata,

 Cand ai disparut fara niciun semn de viata...

Si-am fost cuprins de frica si cutremur.

Si-abia atunci mi-am ascultat eu al meu tremur

Cand trupul meu a fost slefuit pana a ajuns o aschie de suflet si de viata
Ce palpaia in intunericul topit, de gheata.

O aschie de carne, de suflet si de viata

E tot ce a ramas, tiran cu inima de gheata!

Si o voi lua cu mine inapoi,

Caci nu tu esti iubirea mea si-apoi

Eu poate te-am dorit aievea,

Insa numai PE steaua mea cu toata fiinta s-o iubesc as vrea. 

In ziua urmatoare, ea si-a trimis mesagerul sfant sa ma sarute

Si m-a sarutat sincer si tandru, cu cele mai curate buze.

Pentru un moment timpul s-a oprit, ceva in mine a murit

Cand pe buze am fost sarutat sincer si curat.

De-atunci privesc cu jind la Cerul instelat,

La lacrimile Domnului pe Cerul innoptat. 

Si m-am rugat de El sa ma faca o stea, 

Insa El, in tacerea-I, mi-a raspuns asa: 

'- Uita-te adanc in inima ta! Acolo straluceste o frumoasa stea.'

Stelele si inimile oamenilor pulseaza soapte;

Stelele sunt lacrimile Domnului si ale Domnului soapte;

Ingerii sunt soaptele stelelor. 

Eu cine sunt? Un om, un inger, o stea, o soapta de-a lor?...

Sunt o soapta de om,

Ecoul iubirii dintre doi oameni care s-au iubit in infinit si s-au unit intr-un atom...

Tu insa, lacrima a Domnului, m-ai iubit bland, soptit, in intuneric, in tacere

Sa nu-nteleaga nimeni ale tale dureri si mistere,

Sa nu stie nimeni ca te-am iubit,  nici ca te-am indragit,

De aceea iti spun acum bland, tacit: 'Te iubesc. Mereu te-am iubit...'