If you're not the one (translated in french) - Si tu n'étais pas celle(choisie par mon coeur)...

Si tu n'étais pas celle(choisie par mon coeur)...

Si tu n'étais pas celle(choisie par mon coeur), alors pourquoi est-ce que je sens mon âme joyeuse aujourd'hui?
Si tu n'étais pas celle(choisie par mon coeur) , alors pourquoi est-ce que ta main correspond si bien dans la mienne?
Si tu n'étais pas mienne, alors pourquoi est-ce que ton coeur répond à l'appel (de mon for intérieur)?
Si tu n'étais pas mienne, aurais-je la moindre force d'être debout?

Je ne saurai jamais ce que le futur nous réserve,
Mais je sais que tu es présent, juste ici, avec/près de moi
On va surmonter ensemble tous les obstacles
Et j'éspère que tu es celle, avec laquelle je partagerai ma vie.

Je ne veux pas m'enfuir, mais je n'en peux plus, je ne comprends pas,
Si je ne suis pas fait pour toi, alors pourquoi est-ce que mon coeur me dit que oui, je le suis?!
Y a-t-il un moyen pour que je puisse rester toujours serré dans tes bras?

Si je n'ai pas besoin de toi, alors pourquoi est-ce que je pleure continuellement (toutes les nuits) dans mon lit?
Si je n'ai pas besoin de toi, alors pourquoi est-ce que ton nom résonne dans ma tête?
Si tu n'es pas pour moi, pourquoi est-ce que cette distance (entre nous) mutile ma vie/déchire le fil de ma vie?
Si tu n'es pas pour moi, pourquoi est-ce que je rêve de toi comme ma femme?

Je ne sais pas pourquoi tu es si loin...
Mais je sais que c'est 'tellement' vrai aussi:
On va surmonter ensemble tous les obstacles
Et j'éspère, que tu es celle avec laquelle je partagerai ma vie
Et je souhaite que tu soit celle près de laquelle je rends mon dernier souffle/soupir
Et je prie que tu sois celle avec laquelle je fonde un foyer/je crée une famille.
J'espère que je t'aimerai toute ma vie.

Je ne veux pas m'enfuir, mais je n'en peux plus, je ne comprends pas,
Si je ne suis pas fait pour toi, alors pourquoi est-ce que mon coeur me dit que oui, je le suis?!
Y a-t-il un moyen pour que je puisse rester toujours serré dans tes bras?

Parce que tu me manques, ton corps, ton âme,si fort que ça (ton absence) me coupe le souffle
Et je te respire dans mon coeur, et prie pour trouver la force de rester debout ce jour aussi.
Parce que je t'aime, que ce soit juste ou non
Et bien que je ne puisse pas être avec toi ce soir,
Tu sais que mon coeur est à toi et t'appartiens (car tu es toujours présente dans mes pensées)

Je ne veux pas m'enfuir, mais je n'en peux plus, je ne comprends pas,
Si je ne suis pas fait pour toi, alors pourquoi est-ce que mon coeur me dit que oui, je le suis?!
Y a-t-il un moyen pour que je puisse rester toujours serré dans tes bras?

Écoutez aussi cette magnifique version/variante de cette belle chanson!

http://assets.protv.ro/…/vocea/app/2013/nov/Andrei_loica.mp4

Sarutul Tau flamand m-a salvat!

Niciodata nu voi uita Iubirea si jertfa Ta!

Pe fruntea Ta - picuri de sange,

Iubirea Ta n-o pot ajunge;

Simt cum sufletul mi se stinge

Cand inima-mi seaca si nu mai plange

Cu lacrimi de sange...

Insa eu Te voi plange neincetat...

Suspin dupa Tine flamand si-nsetat;

Traiesc in pacat si sunt intinat,

Dar pe Tine, Iisuse, Te iubesc sincer, curat!

Doar Tu esti vrednic de urmat, Pastorule far' de pacat, Care sufletul mi-ai adapat.

Cauta Sfantul pe-al sau bun Stapan, tanjind dupa Sine ca un nebun,

Rugandu-se Tie, Celui Preabun; dorindu-Te cum si eu Te doresc si nu ma opun,

Cazand in genunchi, ma descompun si-Ti spun: Te rog, Doamne, fa-ma (sa devin) mai bun!

Tu esti toata dorirea mea si-n Fata Ta vreau sa m-adun, sufletul gol sa mi-l expun,
Dar nu gasesc cuvinte potrivite ca sa-ti spun ca te ador mereu, chiar si aici, acum.

Te caut smerit, Te caut tacit, apoi Te chem bland, Te strig tainic, soptit;
Sufletul meu, desi mutilat si ranit, acum e impacat si linistit.
Flacara care arde la marginea fiintei mele mocnit
E flacara care-mi modeleaza fiinta la nesfarsit,
Pregatindu-ma pentru eternitate si pentru integrarea mea in infinit...

Te caut in zari si-n departari,
Te caut pe uscat si peste mari,
In zadar Te caut: ma pierd pe carari;
Si, totusi, Te regasesc (pr)in rugaciuni, dupa lungi si spirituale peregrinari,
Cersind a Ta iubire, cersind a Ta iertare, dar cel mai mult tanjind dupa o sfanta sarutare...

Am iubit pana la desfranare, mi-e sufletul inflacarat,
Te-am cautat in toti si-n toate, intocmai ca un desfranat,
Dar chiar in desfranarea-mi, Doamne, pe Tine Te-am dorit sincer, curat;
Si Te-am aflat in orisicine si doar privind, (un gand patimas si necurat)  m-am intinat,
Dar pe Tine, Iubire, te chem neincetat, pastrandu-Te neintinat in inima si-n gandul smerit, sincer si curat.

Intr-o tainica noapte,
M-ai chemat printre soapte.
Ecoul Tau venea din spatii siderale
Si strabatuse vaste, tacute solitudini ancestrale;
Pe buza prapastiei, eu paseam atunci si mai adanc,
Si Tu, de frica sa nu ma pierzi, m-ai sarutat flamand!

Pustiu este locul lipsit si strain de Dumnezeu!

Pustiu este locul lipsit de Dumnezeu, dar cum Dumnezeu este peste tot, fiind omniprezent, atunci concluzia ar fi ca nu exista pustiu. De aceea, se spune ca Dumnezeu poate fi prezent chiar si in iad, prin milostivirea si iubirea sa fata de cei pacatosi, dar demonii nu pot suporta lumina raiului si deci nu pot fi prezenti si in rai. Caci nu iadul, nici demoni, nici suferinta imensa pricinuita n-au biruit pe Domnul Hristos, ci Hristos Insusi a biruit si a sfaramat portile iadului, eliberandu-i pe cei binecredinciosi.
Nimeni si nimic nu-ti poate umple golul din tine, daca in tine este un abis.... decat Cel ce se afla dintotdeauna acolo(in inima ta) pentru ca dintotdeauna acolo a fost.

Nikos Kazantzakis vorbea astfel despre divinitate in una dintre cartile sale: 'Dumnezeu este un abis. Ai grija sa nu te apropii si sa cazi in el.' Scriitorul isi manifeste nemultumirea, ba chiar se revolta fata de anumite idei si cuvinte antropofage, adica devoratoare de oameni, cum ar fi: divinitate, eternitate, dragoste, speranta, patrie, de care foarte greu te mai poti desprinde, din momentul in care te-au inghitit! Si-ar fi dorit la un moment dat sa faca 'tabula rasa' si s-o ia de la capat, inscriindu-se la scoala lui Zorba (este vorba de Zorba Grecul, pt cine nu cunoaste), dar realiza ca era prea tarziu pt un astfel de 'avort spiritual'. Tot ce mai putea face pt a se elibera de astfel de framantari spirituale, era sa SE verse pe hartie, sa-si verse fiinta pe hartie si sa scrie pana cand se va elibera si se va desprinde total de aceste idei si cuvinte antropofage.

Misiunea scriitorului este sa scrie si prin scris sa devina..., sa SE transforme si sa transforme si cititorul odata cu el, ba chiar si lumea, unde se poate... Menirea scriitorului este sa influenteze, ba chiar sa conduca mersul istoriei si sa repare nedreptatile existente in lume, creand o lume mai buna. Sunt unii oameni care nu-si apartin decat scriind. Eu sunt unul dintre acestia. Ceea ce scriu este o oglindire a ceea ce sunt, a ceea ce gandesc, a ceea ce iubesc, deci cand va aruncati ochii asupra a ceea ce scriu, de fapt ma priviti pe mine sau poate doar un prototip ideal al Ego-ului meu...
Cea mai mare calitate a unui scriitor este sinceritatea. Bineinteles ca nu tot ceea ce scrie un scriitor este adevarat, dar am pretentia sa scrie ceva frumos si util pt transformarea/ devenirea mea, dar mai ales sa fie SINCER fata de mine, ca cititor, caci doar asa va fi sincer si corect si fata de el insusi; de aceea scriitorul meu preferat este si va ramane pt totdeauna Nikos Kazantzakis, pt ca nu-si amageste niciodata scriitorii si timpul dedicat lecturarii cartilor sale nu este timp pierdut. De un lucru sunt sigur, cuvintele si ideile sale sunt hrana pt suflet, conducandu-ne mereu mai sus, spre lumina cea neinserata a desavarsirii, de unde putem avea o perspectiva cat mai corecta, cat mai completa, cat mai cuprinzatoare si mai sincera asupra lumii, asupra umanitatii si asupra Universului.

Nu uitati niciodata ca 'Dumnezeu este o prapastie si un adanc de smerenie', deci de se va intampla ca cineva sa cada, fiind covarsit de ispite si pacate, sa nu deznadajduiasca, ci sa se smereasca, caci asa cum spune si parintele Arsenie Papacioc: 'Daca poti sa te ridici din adanc de pacate, atunci nu mai conteaza caderea ta.' Cat adevar!
Chiar si pt cei mai mari pacatosi, mai exista speranta: ea este Maica Domnului, crinul zorilor - care cu adevarat este 'adancul milostivirii dumnezeiesti', caci nicio persoana care s-a rugat la Ea si I-a cerut ajutorul nu a plecat rusinata.
O seara binecuvantata!

Hilary Stagg - Reflections of Love

Beautiful World-- In Existence

Gânduri de lumină II - merita vazut!

Cât de minunată e iubirea! Iubirea desăvârşită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti?

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea… Ce e iubirea? Să vezi eternitatea înghesuită în ochii celui iubit. Să te rogi pentru mântuirea sufletului fiinţei iubite mai mult decât te rogi de obicei pentru propria mântuire. Ce e iubirea? Să nu-ţi pese câte defecte are. Nici unde locuieşte, câţi bani are, câte maşini, ce număr poartă la pantofi, de la ce firmă se îmbracă şi aşa mai departe. Imposibil?

Nu, nu este imposibil când iubeşti. Cum îţi dai seama că iubeşti? Atunci când ţi-e cel mai greu. Atunci când suferi cumplit. Când simţi că ai cea mai grea cruce de dus. Grea şi totuşi dulce. Usturătoare şi totuşi plină de mângâiere. Cum vine asta? Atunci când îi spui lui Dumnezeu, seara, la rugăciune: “Nu mai pot, Doamne! Fă ceva! Ia viaţa mea în mâinile Tale”. Atunci este începutul iubirii. Abia atunci descoperi adevărata iubire în toată splendoarea ei. Da, în mijlocul lacrimilor tale, în mijlocul frământărilor tale. În rugăciunea ta. Acolo e iubire.

Există o mare diferenţă între a-i declara şi a-i arăta cuiva faptul că îl iubeşti. Nu e important să-ţi declari iubirea cu voce tare. Hristos ţi-a arătat iubirea. Cum? “Pironit văzându-Te pe Cruce” cântăm cu toţii în Vinerea Mare, la Prohod. Şi mai cântăm de asemenea: “Stăpânul a toate, mort se vede acum”. Aceasta este iubirea Lui arătată nouă, păcătoşilor. Arătată ţie şi mie. Ce ne învaţă pe toţi Sfântul Apostol Pavel? “Să cunoaşteţi iubirea lui Hristos, cea mai presus de cunoştinţă, ca să vă umpleţi de toată plinătatea lui Dumnezeu.” El ne face cunoscută iubirea Sa nemărginită.

Oare dacă fiinţa iubită te-ar pune pe o cruce ai putea să-i mai spui că o iubeşti? Nu ai suporta un simplu ac înfipt în palmă, dar un cui… Ai suporta oare să fii pironit/ă pentru o fată/un băiat? Ai suporta să guşti oţet amestecat cu fiere? Şi totuşi El a suportat. De ce? Din iubirea Lui negrăită. Sigur, nimeni nu te pune să te răstigneşti pentru cineva. Ştii de ce nu te pune nimeni? Pentru că iubirea este însăşi răstignire.

Pentru a ajunge să vezi acea veşnicie în ochii fiinţei iubite trebuie să treci prin multe clipe urâte. Trebuie să-ţi pui o mie de întrebări şi să descoperi de fapt că nu îţi poate răspunde nimeni la ele. Răspunsul e în inima ta. Nimeni nu-ţi poate lua ceea ce simţi. Nu trebuie să permiţi nimănui să calce peste comoara zămislită înlăuntrul tău. Iubirea nu e doar un sentiment. Iubirea e o comoară. Păstreaz-o.

Acum un an îmi amintesc că am scris într-un articol: “Iubirea e mai ceva decât un om care suferă de demenţă vasculară. Am ajuns la concluzia că nu e un film, nu e o durere morală, nu e un chin, nu e o suferinţă, nu e un capriciu, nu e o încercare, nu e un demon, nu e o amărăciune. E însăşi moartea. Mori în timp ce iubeşti. Mori când începi să iubeşti. Există doar început. Nu există final. Mori căutând această finalitate. În zadar.” Astăzi am descoperit însă, în timpul Sfintei Liturghii, viaţa. Da, în acea moarte reprezentată de iubire. Acolo e viaţă. Mori în timp ce iubeşti ca mai apoi să viezi. Ai observat ce se cântă în troparul unei Sfinte Muceniţe? “(…) mor pentru Tine, ca să viez pentru Tine”. Cât de frumos! Aceasta este iubirea adevărată. Şi nu poţi iubi pe altcineva dacă pe Dumnezeu nu ai învăţat încă să-L iubeşti cât de puţin.

Iubirea desăvârşită se naşte în momentul în care renunţi la tine, pentru el sau pentru ea. Te dezrădăcinezi…de tine! Uiţi de tine! Uiţi de nevoile tale! Uiţi că eşti bolnav, uiţi că nu ai ce mânca, uiţi că stai în frig, uiţi orice fel de necaz care se abate asupra ta. Iubirea este tămăduire, iubirea este hrană. Iubirea este foc.

Nu trebuie să te duci în faţa fiinţei iubite şi să-i spui ceea ce simţi. Lasă-L pe Dumnezeu să lucreze. El ştie ce se ascunde în interiorul fiecărui om. Când eram doar o copilă credeam că iubesc… Şi cum mi-am “demonstrat” eu iubirea? L-am bătut pe umăr urându-i: “Crăciun Fericit!”. Apoi am fugit fără să aştept vreun răspuns. E o întâmplare ce mă amuză acum. Mă amuz de această întâmplare de fapt în fiecare an, înainte de Naşterea Mântuitorului. Dar pe atunci asta credeam eu că înseamnă iubirea.

Pe tine, cel/cea care vei citi aceste rânduri… te îndemn la altceva! Vorbeşte cu Domnul despre fiinţa ta dragă. Spune-i să facă tot posibilul încât persoana respectivă să simtă Naşterea, Învierea, Înălţarea Lui. După ce va simţi acestea, va simţi cu siguranţă şi ceea ce simţi tu pentru ea. La El toate sunt cu putinţă. Nu uita asta. Nu uita nici ceea ce scrie în Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, şi anume: “În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.” (1 Ioan, 1,4) Să nu-ţi fie teamă de ceva. Să nu cumva să regreţi. Îndrăzneşte să iubeşti. Îndrăzneşte să iubeşti cu iubirea Lui. “Iubirea să se înmulţească!” ne spune tuturor şi Sfântul Apostol Iuda.

Iubirea desăvârşită persistă chiar şi atunci când fiinţa iubită te tratează cu nepăsare. Iubirea desăvârşită merge până la capăt. Iubirea…

Cât de minunată e iubirea!

Sursa: Ortodoxia Tinerilor

http://jurnalspiritual.eu/oare-daca-fiinta-iubita-te-ar-pune-pe-o-cruce-ai-putea-sa-i-mai-spui-ca-o-iubesti/